Chiriașii care trebuie evacuați din case naționalizate vor beneficia de prelungirea contractelor de închiriere cu până la trei ani sau de facilități suplimentare la cumpărarea unei locuințe, a declarat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Laszlo Borbely.
Facilitățile vor fi acordate chiriașilor ale căror venituri nu permit achiziționarea unei noi locuințe.
El a arătat că proiectul de lege care va modifica legislația în domeniu nu a fost încă finalizat, premierul Tăriceanu solicitând ca Ministerul Dezvoltării, inițiatorul actului normativ, să încheie discuțiile asupra actului normativ cu Ministerul Justiției.
Situația chiriașilor care trebuie evacuați din case naționalizate va fi rediscutată de Guvern cel mai devreme în ianuarie 2008, proiectul de modificare a legii în domeniu, care în actuala formă prevede prelungirea contractelor, nefiind deocamdată completat cu amendamentele Ministerului de Justiție.
„Ministerul de Justiție trebuie să-și expună punctul de vedere asupra proiectului de act normativ. Noi am insistat de mai multe ori pentru trimiterea acestor observații, dar știți care este situația de la minister”, a declarat ministrul Borbely, referindu-se la recenta înlocuire din funcție a ministrului Justiției.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea OU 40/1999 privind protecția chiriașilor, discutat de Guvern la sfârșitul lunii noiembrie, prevedea ca durata contractelor de închiriere pentru case naționalizate să fie prelungită cu până la trei ani, timp în care autoritățile locale să găsească spații de cazare, fără ca termenul să fie extins și pentru chiriași care au deținut o locuință, dar au vândut-o.
Datele autorităților locale indică, la nivel național, un număr de 13.000 familii care locuiesc cu chirie în case naționalizate.
Ministerul Dezvoltării a primit în acest an, din Fondul Național de Dezvoltare, fonduri de 25 milioane lei pentru construirea a 2.452 locuințe destinate persoanelor rămase fără case în urma retrocedării imobilelor naționalizate.