Cuvânt de învățătură

Facerea lumii, în învățătura Biserici



Facerea lumii, în învățătura Biserici
Facerea lumii, în învățătura Biserici

Unde anume trebuie să caute creștinul ortodox dacă trebuie să afle adevărata învățătură despre facerea lumii și a omului? Sfântul Vasile cel Mare ne relevă în prima omilie din Hexaimeron: „Ce să spun mai întâi? De unde să-mi încep tâlcuirea? Să vădesc deșertăciunea învățăturii filosofilor profani sau să laud adevărul învățăturii noastre? Multe au grăit filosofii elini despre natură, dar nici una dintre ideile lor n-a rămas neclintită și nerăsturnată; totdeauna ideile celui de-al doilea au surpat ideile celui dintâi, așa că nu mai e nevoie să le vădesc deșertăciunea; e îndestulătoare combaterea unora de către alții”. Și noi, asemenea Sfântului Vasile cel Mare: „Să lăsăm ideile filosofilor profani pe seama celor din afara Bisericii, iar noi să ne întoarcem la învățătura Bisericii”. Și noi, asemenea lui, „să cercetăm alcătuirea lumii și să contemplăm universul nu pe temeiul principiilor filosofiei lumii, ci pe temeiul învățăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise , slujitorul Lui, Care i-a vorbit aevea, iar nu în ghicitură”.
În explicarea actului de creație, autorul pornește de la constatarea unui principiu fundamental de ordine care guvernează lumea, fapt care impune cu evidența oricărei ființe raționale imposibilitatea ca lumea să fie rezultatul unei aglomerări spontane de elemente, ci dimpotrivă, această ordine postulează cu necesitate existența unei ființe creatoare, inteligente și ordonatoare care este Dumnezeu. Împrumutând din opera lui Teofil din Antiohia, Sfântul Vasile vorbește mai întâi despre purificarea sufletului de „pasiuni trupești” pentru a putea fi apt de auzirea unor măreții despre creația lui Dumnezeu. Moise reprezintă referentul vrednic de credință al creației lumii, căci el este cel care a scris cartea aceasta, fiind vrednic, la fel cu îngerii, să vadă pe Dumnezeu față către față, el ne istorisește cele pe care le-a auzit de la Dumnezeu. Vorbind despre „crearea lumii”, Sfântul Vasile pune în fruntea discuției citatul din Facere 1, 1: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”.
Păgânii, necunoscându-L pe Dumnezeu, nu puteau avea o noțiune justă despre creație, de aceea au pus-o pe seama unor ipoteze materiale, pe elemente și atomi, sau a unei existențe fără început. Însă Moise ne spune „într-un început” dovedind că lumea are un început, nu este eternă și „a făcut” ca să susțină creația „din nimic” a lui Dumnezeu, căci Acesta „și-a exprimat voința și a adus la existență mărețiile celor ce se văd”.
În succesiunea descrierii creării, Dumnezeu este autorul lumii: „Dumnezeu, fericita fire – începutul existențelor – izvorul vieții. Acesta a făcut întru început cerul și pământul”.
În paralel, autorii antici afirmau eternitatea lumii pornind de la mișcarea circulară a astrelor. Pentru ei, cercul se prezenta ca o linie curbă continuă la care nu deosebim nici început, nici sfârșit, decât doar prin convenție. Dar Sfântul Vasile susține că însăși virtutea oricărei existențe create, cercul are un început și un sfârșit, chiar dacă ele scapă simțurilor noastre. Aceste lucruri nu trebuie să fie înșelătoare pentru noi, și să spună că lumea este fără început și fără sfârșit, căci „chipul lumii acesteia trece” (1 Corinteni 7, 31) și „cerul și pământul vor trece”. (Matei 24, 35). Sfârșitul lumii este indubitabil așa cum este și începutul, căci facerea lumii a început în timp și tot în timp trebuie să se sfârșească, „lumea se va schimba, de vreme ce și starea sufletelor are să se schimbe într-un alt fel de viață”.
(Sursa: Ziarul Lumina)