Facebook îi forțează pe utilizatorii Instagram să îi permită să le vândă fotografiile postate



Facebook și-a înfuriat utilizatorii după ce a anunțat că dorește să schimbe condițiile de utilizare a serviciului Instagram – care permite filtrarea și difuzarea de fotografii -, astfel încât să poată vinde fotografiile încărcate de către aceștia și datele aferente, informează guardian.co.uk.
Anunțul a declanșat un val de revoltă pe Facebook, deși măsuri asemănătoare au fost luate de alte servicii similare – Twitpic, în 2011 -, care sunt legate de serviciul de micro-blogging Twitter.
Noua clauză Instagram prevede că „o parte sau întregul serviciu s-ar putea susține financiar din profiturile din publicitate”. De asemenea, clauza mai prevede ca utilizatorul serviciului Instagram să își dea acordul ca informațiile despre contul său – numele, numărul de like-uri și fotografiile (precum și orice alte date asociate) – sau acțiuni pe care le întreprinde să fie folosite gratuit de către Facebook, care deține Instagram, în acțiuni promoționale și publicitare.
Acest lucru înseamnă că fotografiile de pe Instagram ar putea fi folosite în materiale publicitare, fără a se face referire la autorul acestora, iar banii rezultați ar putea fi folosiți de către Instagram. Nu există nicio cale de mijloc în acest sens, singura posibilitate a utilizatorului Instagram fiind aceea de a nu mai utiliza acest serviciu și de a șterge fotografiile pe care le-a postat prin Instagram.
Măsura anunțată de Facebook ar putea duce la o propulsare a serviciilor Yahoo, potrivit specialiștilor citați de guardian.co.uk.
Facebook a preluat, pentru un miliard de dolari, compania care a dezvoltat aplicația pentru smartphone-uri Instagram, prin care utilizatorul poate modifica fotografii și le poate publica pe rețelele de socializare.