Manevre periculoase

Făceau țuică pentru Paște și au ajuns la spital

Patru persoane au suferit arsuri pe mâini și față după ce cazanul în care făceau țuică a explodat

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, concubina acestuia, sora sa și fiul de 16 ani au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava după ce cazanul în care făceau țuică a explodat. Incidentul s-a petrecut ieri la amiază, în jurul orei 13.00, la locuința din Molid a familiei Cazaciuc, iar nenorocirea putea fi mult mai mare.
Mircea Cazaciuc a adus din Câmpulung Moldovenesc un alambic. Împreună cu tatăl său, pe nume tot Mircea Cazaciuc, a pus borhotul din mere pădurețe la foc, cu gândul să facă vreo 4-5 litri de țuică pentru Paște. Cei doi au uitat să deschidă supapa de suprapresiune pentru uleiul cu care funcționa alambicul. După ce vasul s-a încins, uleiul s-a dilatat și a urmat o explozie. Fundul cazanului a cedat, iar alambicul a fost aruncat la câțiva metri. În urma exploziei au fost aruncate și mai multe pietre în casa vecinului, iar mai multe geamuri au fost sparte.
Oamenii au răni pe 10-15% din suprafața corpului
Explozia s-a produs în momentul în care Mircea Cazaciuc tatăl era plecat în casă după un pahar cu care dorea să deguste țuica. Lângă alambic se aflau fiul său, Mircea Cazaciuc, de 41 de ani, și nepotul, Mircea Cazaciuc, de 16 ani. Între timp, dintr-o grădină și-au făcut apariția și Petruța Șuhani, de 29 de ani, concubina lui Cazaciuc fiul, precum și Valeria Sauciuc, de 37 de ani, sora lui Cazaciuc. Uleiul încins le-a provocat arsuri de gradele I și II pe mâini și față pe 12-15% din suprafața corpului.
Băiatul de 16 ani a fost internat în Secția de Chirurgie Infantilă, în timp ce adulții au fost preluați de medicii de la Secția de Chirurgie Plastică. Medicii au apreciat că starea lor este stabilă, însă, având în vedere că este vorba de arsuri, pot apărea probleme.
În urma exploziei a fost afectat și câinele familiei Cazaciuc, care a suferit arsuri după ce uleiul încins a sărit peste el.

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”