Fabricile de zahăr vor fi închise, dacă nu respectă nivelul producției negociat cu UE



Fabricile de zahăr vor fi închise, dacă nu respectă nivelul producției negociat cu UE
Fabricile de zahăr vor fi închise, dacă nu respectă nivelul producției negociat cu UE

Fabricile de zahăr care nu vor putea produce, în următorii doi ani, cantitatea de zahăr repartizată de Ministerul Agriculturii în urma negocierilor cu UE, vor fi închise, iar o parte din cotele acestora va fi redistribuită către alte unități.
„Aceste fabrici vor pierde cotele alocate de minister. De altfel, circa 25% din cota de zahăr repartizată unităților care se vor închide va fi redistribuită celorlalți procesatori” a declarat vineri secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Mugur Crăciun.
Inițial, propunerea UE prevedea pierderea de către România a cotei de zahăr pentru unitățile care se închid.
Dacă deficitul de producție este mai mare de 25% din cota negociată, procentul care depășește nivelul menționat va fi pierdut.
Reprezentanți ai Ministerului Agriculturii au fost prezenți în perioada 22 – 24 noiembrie la Bruxelles, unde au discutat cu oficiali ai Comisiei Europene o serie de măsuri cu privire la situația sectorului de industrializare a zahărului din România în perspectiva aderăriii la UE, dar și măsurile care vor intra în vigoare din anul 2007.
UE a fost de acord cu menținerea pentru procesatorii din România pentru anii 2007-2008 a importurilor de zahăr brut pentru procesare, de pe terțe piețe, la prețuri scăzute, conform acordurilor comerciale ale României.
Decizia a fost luată pentru ca nivelul costurilor la procesatori să nu crească brusc o dată cu intrarea în sistemul de importuri de zahăr brut al UE, care presupune un nivel mai ridicat.
Pentru producătorii de sfeclă de zahăr, Ministerul Agriculturii a cerut și a obținut permisiunea ca eventualele scăderi de preț la sfeclă să poată fi compensate din bugetul de stat, pe lângă ajutoarele comunitare în acest sens. Aceste nu sunt acordate integral de la data aderării, ci cresc treptat pe parcursul câtorva ani, până la un nivel total similar compensărilor ce se acordă în Uniunea Europeană. UE a decis recent să reducă prețurile de referință la sfecla de zahăr în contextul competiției globale de pe piață.
În același timp, Ministerul Agriculturii a obținut pentru producătorii de izoglucoză majorarea treptată a cotei actuale de la 9.000 de tone anual la 15.000 de tone într-o perioadă de trei ani.
România a obținut în urma negocierilor cu Uniunea Europeană o cotă de 109.000 de tone de zahăr din sfeclă, dar și o cantitate de 329.000 de tone pentru procesare (zahăr brut).
Necesarul intern de consum este de peste 500.000 de tone pe an, fiind acoperit din producția internă, dar și din importuri de zahăr alb și brut, acesta din urmă fiind ulterior prelucrat în unități locale.
Potrivit reprezentanților Patronatului Zahărului din România, suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr se ridică, în acest an, la circa 20.000 hectare, de pe care este estimată obținerea unei producții de circa 80.000 tone de zahăr.
Anul trecut, producția de zahăr din sfeclă s-a ridicat la aproximativ 50.000 tone, în condițiile în care consumul intern a fost asigurat din importuri de zahăr brut – circa 470.000 tone de zahăr procesate în țară, la care s-au adăugat alte 81.000 tone zahăr alb.
Potrivit conducerii patronatului, cotele de zahăr din sfeclă au fost repartizate în totalitate, însă la cele pentru zahărul brut au fost alocate unui număr de nouă fabrici doar 252.600 tone din cele 329.000 tone aprobate de UE.