Probleme financiare

Fabrica de seringi Genko Med Group Suceava are datorii de aproape două milioane de lei

Fabrica de seringi Genko Med Group Suceava se confruntă cu grave probleme financiare, datoriile către bugetul de stat, municipalitate și salariați ridicându-se la aproape două milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi). Prezentarea situației financiare a societății a fost făcută în ședința de ieri a comisiei de dialog social care a avut loc la Prefectura Suceava, întâlnirea fiind organizată pentru a analiza problemele sesizate de sindicatul Romser cu privire la restanțele salariale către cei 72 de salariați ai SC Genko Med Group SRL.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a precizat că pentru a obține o imagine de ansamblu a cauzelor care au generat problemele cu plata salariilor angajaților fabricii de seringi, la ședința comisiei de dialog social au fost prezente, pe lângă reprezentanții salariaților, ai sindicatului și ai patronatului, și conducerile Inspectoratului Teritorial de Muncă, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și Trezoreriei Suceava.
Sinescu a spus că în urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că neîncasarea unor facturi pentru produsele livrate în valoare de aproximativ 1,35 de milioane de lei, dar și eșecul derulării unui proiect de investiții cu fonduri europene au dus la un blocaj al activității firmei și la acumularea de datorii atât către bugetul de stat, cât și către salariați.
Astfel, SC Genko Med Group SRL Suceava are în momentul de față datorii totale de 1,966 de milioane de lei, din care aproape 1,48 de milioane de lei reprezintă datorii la bugetul de stat, 112.390 de lei – sume restante la plată către Primăria Suceava, iar aproximativ 396.000 de lei reprezintă salariile restante care trebuie să fie plătite salariaților.
„Societatea este cu potențial pentru că realizează produse necesare în sistemul sanitar, dar nivelul producției actuale nu asigură o funcționare pe principii economice. Ne dorim să existe o perspectivă, o etapizare clară și realistă a plății acestor salarii cu termene care să fie acceptate și de sindicat”, a spus Sinescu.
El a mai adăugat că în urma discuțiilor de ieri s-a stabilit de comun acord ca în perioada imediat următoare să existe o întâlnire cu patronul italian al societății, să se încerce o reeșalonare a datoriilor societății către stat, precum și stabilirea unui calendar clar al plăților către angajați, astfel încât fabrica de seringi să scape de datorii în termen de două luni.
Reamintim că în cursul zilei de joi, 20 februarie, aproximativ 30 de angajați ai SC Genko Med Group SRL Suceava au protestat în fața Palatului Administrativ pentru a-și manifesta nemulțumirea față de patronatul italian, care nu le-a mai plătit salariile de șase luni.

Recomandări

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat