Sancțiune

Fabrica de cauciucuri din Slobozia, amendată cu 72.000 de lei după incendiul în care au murit doi oameni



Inspectorii ITM Suceava au început un nou control la fabrica de reșapat cauciucuri a lui Nelu Hânțar, după ce în cursul zilei de 6 ianuarie a.c. a izbucnit un puternic incendiu
Inspectorii ITM Suceava au început un nou control la fabrica de reșapat cauciucuri a lui Nelu Hânțar, după ce în cursul zilei de 6 ianuarie a.c. a izbucnit un puternic incendiu

Fabrica de reșapat cauciucuri din localitatea Slobozia, comuna Grănicești, a fost amendată cu suma de 72.000 de lei (720 de milioane de lei vechi) pentru nerespectarea normelor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă a angajaților. Sancțiunea a fost dată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, în urma anchetei care a fost făcută de ITM București după incendiul produs la fabrica din Slobozia în vara anului trecut, în care și-au pierdut viața două persoane.
Inspectorul-șef al ITM Suceava, Ionuț Crețuleac, a declarat că în urma anchetei la fabrica de reșapat cauciucuri a omului de afaceri Nelu Hânțar au fost constatate grave abateri de la normele de securitate și sănătate în muncă a salariaților, motiv pentru care firma Supermag Imperial SRL a fost amendată cu 72.000 de lei. Crețuleac a spus că Nelu Hânțar a plătit amenda, respectiv 18.000 de lei, în condițiile în care legea îi permite acestuia ca în termen de 48 de ore de la data la care a fost dată sancțiunea să achite jumătate din amenda minimă care se aplică în aceste cazuri, și anume 36.000 de lei.
Reamintim că la începutul lunii iunie 2011, trei muncitori de la fabrica de reșapat cauciucuri au fost grav răniți în urma unei explozii la un tocător. Explozia s-a produs în timp ce muncitorii încercau să înlocuiască un rulment de la un motor al tocătorului. Doi dintre cei trei muncitori răniți au murit ulterior la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București. Este vorba despre Gheorghe Cristinel Prodan, în vârstă de 23 de ani, din Țibeni – Satu Mare și de Toader Pribeagu, în vârstă de 55 de ani, din Gura Solcii – Grănicești, cei doi suferind arsuri extrem de grave. Cea de-a treia victimă, Daniel Andrei Șalgău, în vârstă de 33 de ani, a reușit să supraviețuiască, deși și acesta a suferit arsuri grave.
ITM Suceava a început un nou control la fabrica din Slobozia
Ionuț Crețuleac a mai declarat că inspectorii ITM Suceava au început un nou control la fabrica de reșapat cauciucuri a lui Nelu Hânțar. Aceasta după ce în cursul zilei de vineri, 6 ianuarie a.c., la fabrica din Slobozia a izbucnit un puternic incendiu, soldat în cele din urmă doar cu pagube materiale.
Crețuleac a declarat: „Am început un control sistem, adică vom face verificări pe toate procedurile de securitate și sănătate în muncă. În urma acestui control, dacă situația o impune și dacă vom găsi nereguli, avem în vedere și posibilitatea închiderii fabricii până la remedierea tuturor problemelor”.
De altfel, o comisie constituită printr-un ordin al prefectului Sorin Popescu a început deja o anchetă la fabrica de reșapat cauciucuri din Slobozia, la control participând specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Gărzii de Mediu, ai Inspectoratului de Stat în Construcții.
Fabrica de reșapat cauciucuri funcționa fără autorizație de la „Pompieri”
Incendiul produs la sfârșitul săptămânii trecute ar fi putut fi evitat în situația în care patronul fabricii de reșapat cauciucuri ar fi respectat măsurile impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava cu privire la securitatea la incendii. Potrivit șefului ISU Suceava, colonelul Ioan Burlui, fabrica din Slobozia nu deținea autorizație de securitate la incendii, deși în ultimii trei ani a fost somată și amendată în mai multe rânduri pentru a intra în legalitate. Mai mult, în luna decembrie a anului trecut, pompierii suceveni au verificat din nou fabrica, în urma controlului constatându-se că există probleme la centrala termică, locul de unde a izbucnit incendiul de vineri. Reamintim că în urma incendiului izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute la fabrica de reșapat cauciucuri din Slobozia au ars scurgeri de combustibil lichid din rezervoarele centralei termice, pe o suprafață de aproximativ 2.000 metri pătrați, precum și stive de anvelope, cu o înălțime de aproximativ trei metri, dispuse pe o suprafață de aproximativ 900 metri pătrați. De asemenea, s-au degradat clădirea centralei termice, utilaje și instalații din hala vulcanizare, pereții halei, pe o suprafață de 200 mp, și izolația clădirii, pe o suprafață de 50 mp.


Ionuț Crețuleac: „Am început un control sistem, adică vom face verificări pe toate procedurile de securitate și sănătate în muncă”
Ionuț Crețuleac: „Am început un control sistem, adică vom face verificări pe toate procedurile de securitate și sănătate în muncă”
Inspectorii ITM Suceava au început un nou control la fabrica de reșapat cauciucuri a lui Nelu Hânțar, după ce în cursul zilei de 6 ianuarie a.c. a izbucnit un puternic incendiu
Inspectorii ITM Suceava au început un nou control la fabrica de reșapat cauciucuri a lui Nelu Hânțar, după ce în cursul zilei de 6 ianuarie a.c. a izbucnit un puternic incendiu


Recomandări