Fabrică de bani în altarul popei Vrăjitoru

– Zeci de oameni vin de la sute de kilometri pentru ca preotul Ioan Vrăjitoru din Liteni să le deschidă Cartea Sfântă
– Totul este însă contracost, o adevărată industrie pusă pe roate în cele mai mici amănunte
– Cine vrea să afle cum își poate „rezolva” o problemă oarecare trebuie să cumpere la intrarea în biserică o hârtiuță care costă 10.000 de lei vechi, iar apoi la preot taxa percepută este de 100.000 de lei
Păcăleală fără scrupule. Biserica din Liteni la care slujește preotul Ioan Vrăjitoru s-a transformat într-o adevărată fabrică de bani. Nu este vorba de vreo afacere patentată de preot, ci de naivitatea oamenilor speculată la maxim contra unor sume frumușele. Am mers la Liteni cu noaptea-n cap după ce ne-am interesat în prealabil de cum decurg lucrurile într-o zi „obișnuită” de lucru a preotului Vrăjitoru. Ora 6.30. Oprim în centrul localității și întrebăm unde este biserica. „La vreo juma’ de kilometru de aici. Da’ o să vedeți că-s mașini adunate acolo”, vine prompt răspunsul. În fața bisericii găsim doar o singură mașină. Ne dăm jos să vedem ce avem de făcut. Din spate apar trei oameni, doi bărbați și o femeie. Vin tocmai din județul Bacău, de la Răcăciuni. Au făcut o noapte albă, pentru a putea ajunge la preotul Vrăjitoru. Doi dintre băcăuani sunt la prima aventură la Liteni, iar „excursia” a fost cu peripeții. Pentru a ajunge în timp util, oamenii au luat un tren personal și au dormit în gara din Pașcani. Apoi, au urcat într-un alt tren care mergea spre Suceava. Din greșeală au coborât într-o altă stație de cale ferată, astfel încât au fost nevoiți să parcurgă pe jos vreo 12 kilometri pentru a ajunge la Liteni. „Nu știu cum s-a întâmplat așa ceva. Că eu am mai fost de 16 ori aici și niciodată nu s-a întâmplat să greșesc. Ne dor rău picioarele că am mers prin piatra aia de la calea ferată”, s-a plâns unul dintre băcăuani. Discuția se leagă rapid, iar oamenii își spun poveștile fără prea mari rețineri. La poarta bisericii lumea se adună. Mașini din Botoșani, Neamț, Iași sau Bacău stau alături de cele ale „italienilor”. Pentru că nu am mai fost niciodată la preotul Vrăjitoru întrebăm umili ce trebuie să facem. Bătrânul venit de la Răcăciuni pentru a 17-a oară ne descrie cu lux de amănunte toți pașii pe care trebuie să-i urmăm. Îl întrebăm dacă este adevărat că preotul are har și omul ne spune convins că lucrurile stau întocmai cum ți se citește din Cartea Sfântă. Nu după multă vreme își dă seama că nu totdeauna i s-a adeverit ce i-a spus preotul. „Poate multe nu se adeveresc. E ca la loz în plic”, crede omul. Trecem și la subiectul care ne doare: banii. „Cam cât se dă? Cred că mai mult de 100.000 de lei nu dăm. Pentru fiecare problemă pe care o avem? Nu, pentru toate”, își dau cu părerea oamenii, după care nu mai este timp de alte discuții în stradă. Apare un slujitor al lăcașului de cult, care deschide biserica.
– Înghesuială pentru a prinde un număr de ordine cât mai în față
Pentru a putea intra la preot îți trebuie un număr de ordine. Lumea se înghesuie să ia un bon de ordine cu număr cât mai mic, pentru că altfel riști să stai până seara târziu, căci lucrurile durează, iar preotul își mai ia și câte o pauză. Deși am ajuns printre primii luăm biletul cu numărul 10. Asta-i viața. Cel care a împărțit bilețelele cu numerele de ordine pleacă la intrarea în biserică și dintr-o dată toți oamenii, vreo 30 câți se adunaseră până la acea oră (în jur de 7.30), se înghesuie într-acolo. „Ce-i?”, ne mirăm noi. „Ei, cum, nu știți?”, ne dojenește o femeie din mulțime. „Trebuie să iei un bilețel pentru fiecare problemă pe care o ai, în dragoste, cu rudele, la serviciu”, vine rapid și explicația. Ne conformăm și ne facem loc cu greu printre oameni. Când ajungem în fața bătrânelului vine și întrebarea: „Pentru ce?”.
„Pentru probleme la serviciu și pentru probleme cu un frate plecat în Spania”, răspundem. Bilețelul costă 10.000 de lei. Tarif fix. Fără bilet nu poți intra la preot. O știe toată lumea. Forfota continuă, la fel ca și discuțiile. „Acuma-i bine. Când am mai fost am avut biletul cu numărul 160. Am stat până la 11 seara”, se confesează o femeie. Alături, un bărbat se întreabă dacă vine preotul Vrăjitoru: „Am mai fost acum câteva zile și nu era el. Că numai el este bun și are har”.
– „Cât trebuie să dau? Cât crezi matale. 50.000 de lei e bine? 100.000 de lei e bine. Minim 100.000 de lei? Da”
În jurul orei 8.00 își face apariția și preotul Ioan Vrăjitoru. După alte câteva minute fabrica de bani își începe activitatea. Preotul se așează în altar și cu ușa deschisă începe să-și cheme clienții. „În ordine, după numerele de ordine”, strigă preotul. Stăm la doi pași, dar discuția cu ceilalți oameni se face destul de încet așa că nu se aude și oricum nu ne interesează. Intrăm la rând. „Cum te cheamă? Anton. Și ce probleme ai? Cu un frate, pe care-l cheamă Sergiu. Când se îmbată parcă o ia razna. Nu mă mai pot înțelege cu el. Dar de la ce? De la moștenire? Nu știu părinte, că atunci când este treaz mă ocolește și nu pot afla mai multe”. Imediat trecem și la cealaltă problemă. După ce aruncă o privire peste bilețelul în care este scrisă și cea de a doua problemă pentru care am venit la Liteni, preotul începe interogatoriul: „La serviciu ce probleme ai? Cu șefii nu mă înțeleg. Vor să mă dea afară. Dar ce, nu-ți faci treaba bine? Eu spun că da, dar eu știu ce or vrea ei”. Elucidat asupra mea, preotul Vrăjitoru deschide Biblia și aproape fără să arunce vreo privire spune că Sergiu, fratele meu imaginar, așa a fost de mic, iar acum cineva l-a învățat să facă asta. Cât despre șefi, „aceștia nu sunt chiar atât de răi, încearcă să-ți faci treaba bine și nu o să ai probleme”. Vine și finalul. „Cât trebuie să dau? Cât crezi matale. 50.000 de lei e bine? 100.000 de lei e bine. Minim 100.000 de lei? Da”, a decurs negocierea din ușa altarului. „Următorul”, sună concedierea brusc concedierea mea și sosirea altui doritor în a-și afla rezolvarea problemelor cu care se confruntă.
– Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu comentează cazul
Oamenii din sat au păreri împărțite despre preotul Vrăjitoru. Unii cred în harul său, pentru că altfel, spun ei, nu ar veni atâția oameni din toată țara. Alții cred că popa nu este decât un șarlatan care speculează naivitatea oamenilor. „Cum e posibil ca fiul popei să aibă o discotecă, unde se întâmplă tot felul de minuni”, s-au întrebat sătenii din Liteni. În mod normal, asemenea practici nu ar trebui tolerate în biserica ortodoxă. Tocmai de aceea am vrut să aflăm și un punct de vedere al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Nu am primit așa ceva.
Preotul Vrăjitoru își negociază tarifele cu oamenii pentru că „salariul e mic”
A doua zi facem o nouă vizită la biserica din Liteni. Avizat de prieteni că la fața locului au fost ziariști, preotul Vrăjitoru aruncă întrebarea: „Ați fost și ieri?”. Îi răspundem că da, iar în discuția pe care am purtat-o ulterior ne întreabă din nou dacă ne-am mai văzut. Îi reconfirmăm că într-adevăr am fost la el și că am negociat prețul pentru „consultație”, dar după câteva secunde de gândire renunță la ideea de „a ne lua” de undeva. Începe prin a se scuza că preoții au salarii mici și sunt ajutați de credincioși prin diferite donații. „La preot e ca la un doctor. La noi e 100.000 de lei, dar la un doctor nu cred că este așa puțin. Am spus că tariful e de 100.000 de lei pentru că oamenii cam atâta dau și nu este chiar un tarif. Cât despre chitanță nu am dat că nu mi-a cerut nimeni până acum. Corect ar fi să dăm, dar dacă nu ne-a cerut nimeni”, s-a justificat preotul Ioan Vrăjitoru. Oricum, la câți oameni i-au trecut pragul bisericii pentru „a-și afla” viitorul, preotul din Liteni a reușit să ridice alte patru biserici și o vilă. Și timpul nu-i pierdut.