Fabius spune în Parlament că nu sunt îndeplinite condițiile aderării României la Schengen



Ministrul francez de Externe Laurent Fabius a declarat marți în Adunarea Națională (AN), răspunzând unei întrebări adresate de Gilbert Collard, că Guvernul consideră că „nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca România să se integreze Spațiul Schengen la 1 ianuarie 2014”, relatează postul Europe1.
Șeful diplomației franceze răspundea astfel unei întrebări adresate de către Gilbert Collard, un deputat aliat cu Frontul Național (FN, extrema dreaptă) din Gard, precizează postul.
România și Bulgaria urmează ca, după o perioadă de tranziție de șapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană (UE), să adere la Spațiul Schengen, înăuntrul căruia sunt eliminate controalele la frontieră între state membre.
Însă problema migrării, în special a membrilor etniei rome, se află în centrul unei polemici dure în Franța, înaintea alegerilor municipale și europene.
Aderarea celor două state membre UE la Spațiul Schengen a fost respinsă de Consiliul miniștrilor europeni în septembrie 2011, la solicitarea Finlandei și Olandei, care denunțau corupția și lipsa unor acțiuni concrete împotriva crimei organizate la București și, respectiv, Sofia.