FOTBAL PE PÂINE

Extraterestrul e și el om



A trecut și miercurea finalelor, în urma cărora mă declar pe deplin nemulțumit de ceea ce am văzut. A fost, mai întâi, Rapid – Național, un meci din care am înțeles că ai noștri n-au priceput nimic din aventura Stelei, și nici măcar din finala Cupei Angliei ori cea a Cupei U.E.F.A. Nici nu e de mirare: poate că nici nu le-au văzut, fiind ocupați în zilele și la orele respective fie cu băutul, fie cu alte activități în egală măsură specifice fotbalistului român din România. Dovada am avut-o chiar prin programarea finalei Cupei la concurență (hă, hă, hă!) cu cea a Cupei Campionilor: de ce să-i urmărim pe ăia când putem să ne vedem liniștiți de bambiliciul nostru? Adică de frecat mingea de-a latul terenului preț de două ceasuri, poate o greși vreunul de la ei. Iar când a greșit, gata!, am luat trofeul, suntem mari, putem să bem din cupă. De ce să-l înjuri pe Valvis? La cum s-a jucat, și lapte e prea mult. Mai degrabă ar merita sărbătorit cu lichid de-ăla de la Guru Bivolaru. Cât privește ceea ce a urmat, s-a dovedit o dată în plus că atunci când Ronaldinho nu joacă, nici Barcelona nu e ceea ce e cu el în teren. Iar adevărul ăsta este: Dințosul n-a fost în teren decât fizic. Mental, era deja pe un podium, numai al lui, confecționat din toate trofeele pe care le luase până acum și din care îi mai lipseau doar două: Liga și Intercontinentala. Acum a mai rămas doar unul. Dar pentru asta trebuie să le mulțumească lui Larsen, Eto’o și Beletti. Dar și ei, lui, pentru că fără Dințos probabil că ei n-ar fi existat. Tot meciul, marcat de eveniment și de faptul că postamentul propriei statui e încă incomplet, deci șubred, Ronaldinho s-a zbătut ca piranha pe uscat, apelând la toate mijloacele posibile, inclusiv nenumărate simulări, pentru a obține lovitura din care, eventual, să și înscrie. L-a păcălit pe norvegianul (născut păcălit de însăși Mama Natură, care i-a mai și pus în gură un fluier dar fără a-i da și instrucțiunile de utilizare) de la centru de câteva ori, dar degeaba: mingea nu intra, pur și simplu fiindcă Dințosul a prins poate cea mai proastă zi a sa. Asta, însă, nu îl face altceva decât ceea ce este, adică Fotbalistul Suprem. Îl face, în schimb, mai uman. De fapt, de-a dreptul om. Ceea ce e enorm.



Recomandări

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă
Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare stări de supărare”

„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare <stări de supărare>”
„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare <stări de supărare>”