Extratereștrii? (2)

„Cu toate înzestrările tehnicii de astăzi – declară celebrul J.P. Martin, arhitectul monumentalului viaduct Millan (Franța) – nici n-aș putea cuteza să proiectez, darămite să construiesc, o piramidă.” Documentar, pe teritoriul actual al Egiptului sunt atestate 300 astfel de impresionante edificii; s-au dezgropat numai 80 de piramide, fiecare demonstrând aceeași statornică preocupare pentru viața de după moarte și obsesia atingerii eternității. Investigațiile din satelit arată că sub nisipul saharian s-ar mai ascunde încă multe altele, între care, la 90 de metri adâncime, o piramidă ce poate rivaliza, prin dimensiuni, cu aceea a lui Keops. Chiar și pe platoul Gizeh se află câteva piramide încă acoperite de nisip – Egiptul mai are multe de revelat! Și nu numai năucitorul efort constructiv trezește întemeiate suspiciuni cu privire la capacitatea unor felahi (ce tăiau granitul și bazaltul cu dălți din bronz și aramă, și manipulau cu lejeritate blocuri piatră cântărind 200 tone!!) de a edifica una dintre minunile lumii antice (de fapt, două, dacă adăugăm și farul din Alexandria, de mult dispărut), ci, în egală măsură, dimensiunea culturală a antichității egiptene, adevărat tezaur în care copleșitoarei arte statuare i se adaugă expresivitatea basoreliefului, minuția și perfecțiunea caligrafierii hieroglifelor, ingeniozitatea și eleganța soluțiilor arhitecturale. Asta cu 45 de secole în urmă, când pe o mare parte a planetei homo sapiens rătăcea înveșmântat în piei de animale! Deși în camera mortuară a lui Tutankhamon sunt figurate care de război, deci, era cunoscută roata, nicăieri n-o vedem pusă la treabă în vreo ipostază constructivă, mijlocul de transport rămânând în toate împrejurările primitiva sanie trasă de felahi pe nisip. Să fi fost îngăduită utilizarea roții doar pentru uzul capetelor încoronate? Toate izvoarele dau ca certă construirea piramidei lui Keops în 20 de ani. Un calcul simplu arată că pentru tăierea, aducerea, ridicarea și amplasarea celor două milioane de blocuri ar fi fost suficiente, în total, câte două minute și jumătate pentru fiecare piatră cântărind două tone! Aberant! Dacă luăm în considerare și ireala exactitate a cunoștințelor într-ale astronomiei, inclusiv prioritățile în stabilirea calendarului, dar și identitatea matematicii egiptenilor cu aceea a calculatoarelor de azi, pare tot mai legitimă teza implicării unui terț X, provenit dacă nu din alte lumi, atunci barem din cine știe ce alte avansate civilizații pământene azi dispărute. Cea mai la îndemână rămâne recurgerea comodă la extratereștri, de regulă chemați să explice inexplicabilul. Ar exista temeiuri în cronicile scrise pe papirus ori săpate în piatră. S-a identificat chiar un gen de contract între faraonul Khufu și o entitate extraterestră (?), este descrisă foarte amănunțit o aterizare a unui OZN (în „Analele lui Thutmos” III, 1500 î.e.n.), iar în câmpul hieroglifelor s-au aflat, la Abydos, reprezentări ale unor elicoptere, submarine, tancuri, nave spațiale. Interpretări, probabil, exagerate, fiindcă nu tancuri, elicoptere și submarine vor fi utilizat oaspeții din cosmos, dar pe basoreliefuri sunt figurate și numeroase elemente concrete mai convingătoare, cum ar fi, de pildă, coroana Atef, descrierea și efectele căreia sugerând cu claritate tehnica unor legături electronice la distanțe planetare. Adepții prezenței extratereștrilor (între care egiptologi cunoscuți, participanți la cercetări încununate cu faimoase descoperiri arheologice), adaugă fie alte dovezi privind imposibilitatea cutărei realizări cu tehnologia epocii (de ne-am gândi doar la ochii de lapis-lazuli ai măștii lui Tutankhamon, ori la ireala simetrie a portretelor din arta sculpturală, imposibil de atins fără aparatura sofisticată de azi…), fie ale unor realități evidente și de necontestat doveditoare ale implicării, să-i spun astfel, străine. Se zice că autoritățile statale ar deține probe și mai consistente, păstrate în mare secret și ferite de curiozitatea cercetătorilor. Astfel de suspiciuni planează și asupra unor case mai mari (USA, China, Rusia), justificându-se prin speranța unui viitor acces la misterioase tehnologii ultra-avansate. Oricum, nu putem decât rămâne pe terenul supozițiilor, ceea ce ne așează în postura incomodă de a acorda credit unor ipoteze tratate în general cu zâmbete îngăduitoare. Numai că, barem în ce mă privește, îndemnul „să vezi și să crezi!” a dus, în cazul antichității egiptene, la efecte inverse: credeam cât credeam, dar după cele văzute, pur și simplu nu mai cred în explicațiile servite până acum. De altfel, în ton cu titulatura rubricii.