După ce-a fost scos din arestul poliției pentru a fi operat de hernie de disc, omul de afaceri Vasilică Pușcașu va trebui supus unei noi intervenții chirurgicale la coloană, astfel încât extrădarea acestuia autorităților austriece care îl acuză de jaf armat va fi amânată.
Concluziile expertizei solicitate de Curtea de Apel Suceava la Institutul de Medicină Legală Iași au ajuns la dosar, iar potrivit raportului înaintat de medicii legiști Vasilică Pușcașu are nevoie de încă o operație de hernie de disc, intervenție chirurgicală care va fi efectuată la Spitalul Județean Suceava, unde afaceristul se află în prezent internat.
Potrivit concluziei expertizei, operația nu prezintă urgență absolută, însă predarea în Austria se va putea face doar „după rezolvarea medicală completă a cazului”.
În aceste condiții, rămâne de văzut dacă procurorii vor cere o nouă expertiză sau se vor mulțumi cu concluziile legiștilor de la Iași, o decizie în acest sens urmând a fi stabilită pentru termenul de luni, 27 februarie, de la Curtea de Apel Suceava.
Pușcașu: „Piciorul stâng îmi este amorțit, nu îl mai simt și am o durere insuportabilă”
Vasilică Pușcașu a acuzat puternice dureri de spate la câteva zile după ce-a fost arestat la cererea autorităților din Austria.
Pușcașu susține că totul i se trage de la faptul că la o săptămână după ce-a fost operat de hernie la o clinică din Capitală, polițiștii l-au dus cu duba, în poziția șezut, de la București la Suceava, iar apoi au refuzat să-l ducă imediat la spital, deși se plângea de dureri din ce în ce mai mari
„În data de 17 ianuarie a.c. am fost arestat preventiv pe raza municipiului București și transportat cu duba poliției până la Suceava. În zilele următoare am avut dureri foarte mari la coloană, iar din data de 21 ianuarie piciorul stâng îmi este amorțit, nu îl mai simt și am o durere insuportabilă, nu mă mai pot deplasa. (…) Vă aduc la cunoștință că medicul specialist mi-a atras atenția în mod special că în momentul când nu îmi mai simt picioarele sau unul dintre picioare să-i aduc la cunoștință pentru a mă programa la operație, deoarece din acel moment pot paraliza în orice minut”, scria Vasilică Pușcașu în cererile trimise conducerii IPJ Suceava, pentru a i se permite deplasarea la spital, în vederea efectuării unui control RMN.
Între timp, afaceristul a fost operat de hernie de disc, iar judecătorii au cerut o expertiză la IML Iași, pentru a vedea dacă „pacientul” lor este transportabil sau nu în Austria.
Acuzat că a jefuit două bănci de aproape 335.000 de euro
Vasilică Pușcașu este acuzat de procurorii Parchetului Wiener-Neustadt, din Austria Inferioară, în două cazuri de jaf cu mână armată. În zilele de 1 și 7 aprilie 2005, se arată în mandatul european de arestare emis pe numele suceveanului, acesta a intrat înarmat în două unități bancare, iar după ce i-a amenințat pe angajați a fugit cu aproape 335.000 de euro.
Afaceristul neagă implicarea sa în aceste jafuri pe motiv că în acea perioadă nu avea pașaport și nu a ieșit din țară.