Asigurări

Extracampanie de vaccinare pentru bebelușii rămași neimunizați



Nou-născuții care au fost privați de vaccinurile pediatrice obligatorii ce se administrează în primele luni de viață, ca urmare a dispariției acestora de pe piața națională, vor fi imunizați în cadrul unei extracampanii de vaccinare.
Așa a informat directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, care a recomandat părinților să mai aștepte, deoarece situația se va remedia în curând, și să evite achiziționarea acestora pe căi neoficiale, întrucât riscurile sunt foarte mari.
„Vaccinurile se pot administra fără probleme și mai târziu”
„Fiecare copil care nu a fost vaccinat se află în evidențele medicilor de familie. Eu recomand să se aștepte, fiindcă dacă nu sunt aduse în condiții de siguranță și nu sunt administrate în condiții optime atunci îi vaccinează cu apă de ploaie.Am auzit că mulți părinți le cumpără din străinătate și plătesc pe ele sute de euro, dar nu au garanția că pe durata transportului s-au respectat condițiile de păstrare prevăzute în prospectul produsului”, a declarat șeful DSP Suceava.
Alexandru Lăzăreanu a subliniat că respectarea calendarului de imunizare este necesară tocmai pentru a feri bebelușii de o serie de boli grave, însă vaccinurile se pot administra fără probleme și mai târziu.
„De exemplu, dacă cei care nu sunt vaccinați BCG intră într-un mediu în care există o persoană cu tuberculoză, se pot contamina. Pe de altă parte, sunt copii care au fost imunizați de-abia după vârsta de șase ani și totuși nu s-au îmbolnăvit”, a arătat șeful DSP Suceava.
Vaccinul împotriva hepatitei B, singurul care se mai poate face gratuit
Potrivit datelor contabilizate de Direcția de Sănătate Publică, la începutul lunii mai, în județ, figurau ca restanțieri în ceea ce privește administrarea vaccinului BCG, împotriva tuberculozei, un număr de 1.579 de nou-născuți. La vaccinul diftero-tetanos-pertusis și antipoliomielită (DTPa-IPV), numărul sugarilor restanțieri era de 5.109, iar la cel împotriva rubeolei, oreionului și rujeolei (ROR), de 119. Dacă vaccinul BCG nu se mai găsește deloc de la 31 ianuarie, vaccinul DTPa-IPV a putut fi administrat parțial și în luna februarie, în timp ce ROR s-a administrat parțial și în aprilie. Singurul vaccin care se mai poate face gratuit la această oră în județ este cel antihepatită B.
Ministerul Sănătății a anunțat recent că urmează să achiziționeze un milion de doze de vaccin anti –TBC, astfel încât să se poată asigura recuperarea la vaccinare a tuturor copiilor născuți în perioada februarie – mai 2010, precum și vaccinarea tuturor nou-născuților din următoarele nouă luni, așa cum este prevăzut în Programului Național de Imunizări.




Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri