Semnal de alarmă

Extinderea drogurilor ne lasă absolut indiferenți?



Toate drogurile produc o alienare a personalității
Toate drogurile produc o alienare a personalității

Este și de datoria noastră, ca și a societății civile, să nu ignorăm sau să nu minimalizăm o problemă cu care ne confruntăm tot mai frecvent. De aceea consider că nu este numai datoria statului, prin instituțiile sale și pârghiile de care dispune, să stăvilească un fenomen, care astăzi a luat o amploare fără precedent și care, cred că se va agrava și mai mult după integrarea noastră în Uniunea Europeană.
Dacă nu am avut ocazia să reflectăm serios asupra acestui subiect, nu înseamnă că această problemă și provocare, care macină societatea, prin creșterea alarmantă a numărului de cazuri și a consumului de droguri sau stupefiante, nu există. Dimpotrivă, aceasta este cât se poate de reală și dureroasă prin tragismul ei iar cei care au sesizat deja criza prin care trec multe domenii ale vieții individuale și colective, nu pot să stea cu brațele încrucișate, mimând neputința sau etalându-și indiferența.
Toate drogurile produc dependență
În sens uzual și restrâns, știm desigur cu toții ce sunt drogurile. Într-un sens mai larg însă, putem înțelege prin droguri o paletă întreagă de „anestezice” și mijloace de manipulare, care sunt de natură să-i răpească omului libertatea sa și să-l facă cât mai dependent de ele. Putem vorbi de droguri și țigări mai „rele” și droguri sau țigări mai „bune”? Dacă ne vom gândi la prețul lor variat și gradul de nocivitate, poate că da.
În realitate, chiar dacă statul interzice numai drogurile îndeobște cunoscute (hașiș, canabis, marijuana, cocaina, heroina, LSD-ul etc.), care au efecte dezastruoase asupra celor care le consumă și sunt extrem de profitabile pentru producătorii și distribuitorii acestora, toate drogurile produc dependență și o alienare a personalității, ba chiar conduc uneori la autodistrugere și sinucidere (mai mult sau mai puțin conștientizată, de la caz la caz). Aceleași efecte le vom descoperi și în fenomenul alcoolismului, care cunoaște astăzi o extindere tot mai mare în rândul populației sărace, și mai cu seamă din mediul rural. Apoi, însăși televiziunea se dovedește adeseori un veritabil drog, care a ajuns să dirijeze autoritar conduita și aspirațiile oamenilor. Iar, din punct de vedere creștin, cred că neoprotestantismul (cu puzderia sa de secte) este și el în sine un drog, care provoacă dependență, precum este, și nu în ultimul rând, yoga.
Toate drogurile amintite și desigur mai pot fi identificate și altele, au un numitor comun: supunerea omului unei degradări din postura de ființă liberă având „chipul și asemănarea” lui Dumnezeu. Cercetătorii se străduiesc încă să afle cauzele acestor drame personale (produsă de consumul diverselor droguri) și să găsească soluții de prevenire și combatere. Ei analizează problema din punct de vedere științific, sub aspect medical, psihologic și sociologic. Ei remarcă faptul că, de pildă alcoolismul este privit ca pe o problemă importantă de sănătate publică (provocând multe boli ale sistemului circulator, cancer, ciroză hepatică, boli psihice, etc.) și ca o sursă de perturbare foarte serioasă a relațiilor sociale (în cadrul familiei, colectivului de muncă, anturaj ș.a.m.d.), cu „implicații și consecințe personale și sociale incalculabile”. Aceste concluzii nu fac decât să adeverească un proverb de la noi, care spune că „beția este începutul tuturor relelor”.
Pericolul alcoolismului
Pericolul alcoolismului la nivel colectiv, rezidă mai ales în faptul că astăzi el se răspândește și în rândul tinerilor! Studii științifice recente au mai demonstrat că alcoolismul produce leziuni pe creier (dincolo de faptul că slăbește și încetinește reflexele, memoria, atenția și gândirea), scurtează durata de viață prin deteriorarea sănătății dar și prin expunerea la tot felul de accidente (rutiere, de muncă, etc.). Dar, poate cel mai grav este faptul că el corupe și pe alții (rude, colegi…chiar dacă nu în mod direct) și, în timp, produce autoexcluderea din mediul socio-profesional și familial. Ulterior, se ajunge la depresie, uneori chiar la delirium tremens (cu iluzii vizuale, olfactive și halucinații) și în cele din urmă la o formă de sinucidere.
Unii au invocat în apărarea lor nevoia de refugiu, de „distanțare de foarte activa antrenare a oamenilor din societatea modernă, dorința de a face ieșiri din tensiunile solicitante ale vieții cotidiene”. Vă satisface sau acceptați această explicație? Mie cel puțin, mi se pare o formă de resemnare și de ignoranță, chiar de nepăsare. O fi societatea de vină până la urmă, în cazul fiecărui adept al lui Bachus? Ori a devenit alcoolismul o chestiune prea banală pentru a fi discutată?
Importantă este de fapt, opțiunea omului. Pentru că, dacă el vrea să-și facă totuși singur rău, societatea nu-l poate până la urmă împiedica, el considerându-și libertatea sa personală intangibilă, așa cum multe femei recurg de pildă, la avorturi, dintre care unele chiar fără nici o jenă și fără mustrări de conștiință, apreciind că trupul lor și viața fătului le aparțin în exclusivitate. Ce părere aveți despre asta?
Lipsa comunicării cu Dumnezeu
Opinia mea certă și categorică este aceea, că drogurile ucid, ne ucid mai lent sau mai rapid (de la caz la caz) trupește, dar mai ales sufletește. A te refugia într-o patimă de acest gen sau oricare alta, este în viziunea mea un act profund necreștin. A căuta izbăvirea și alinarea departe de Dumnezeu și aproape de diavol, cu care pactizezi, este un păcat și un act total nechibzuit. Cu atât e mai grav, atunci când „victima” este chiar un creștin, fie el și dezorientat sau rătăcit.
Prin urmare, una din principalele cauze sau cea mai importantă (pentru orice tip de drog) este lipsa comuniunii cu Dumnezeu. Un creștin adevărat, poate să cadă uneori (prin încercarea lui sau prin slăbiciunea lui), dar el nu ezită să ceară ajutorul divin și să regrete profund păcatul, să lupte cu el până la capăt. Iată marea prăpastie care îl desparte pe un creștin de un necreștin. Creștinul se smerește prin păcat și nicidecum nu se laudă cu el! Creștinul dorește să se mântuiască și întreaga sa viață e un urcuș duhovnicesc, presărat cu multe nevoințe, pentru că Însuși Hristos a suferit pentru noi toți.
Dacă admitem afirmațiile de mai sus, vom intui și soluția. Ea ne stă tuturor la îndemână. Ortodoxia sau dreapta credință, păstrătoare fidelă a Tradiției și a învățăturilor Sfinților Părinți, are darul de a primi cu căldură, sub ocrotirea ei, pe toți aceia care se aseamănă „fiului risipitor”, ce se întoarce la casa sa părintească, cu dorința de a-și îndrepta viața. În Ortodoxie, putem dobândi sentimentul și certitudinea (într-o anume măsură, bineînțeles) Învierii noastre spirituale.
Prin urmare, un adevărat creștin, nu poate să-și permită să fie deloc indiferent față de tot ceea ce se întâmplă aici pe pământ, și mai ales față de felul în care își trăiește el însuși viața sa și își ajută semenii din jur!…

(Radu IACOBOAIE, Suceava)



Recomandări

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”
Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”