S.C. TIPO-LIDANA S.R.L., cu adresa în municipiul Suceava, Calea Unirii nr. 35, Județul Suceava, cod poștal 720165, România, a semnat Contractul de finanțare nr. 3124 în data de 14.09.2018 pentru proiectul„EXTINDEREA CAPACITĂȚII S.C. TIPO-LIDANA S.R.L.”, COD SMIS 114914, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2. Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.
Valoarea totală a proiectului este de 5.925.834,83 lei, din carevaloare eligibilă nerambursabilă din FEDR de 2.615.880,97 lei și valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național de461.626,05 lei.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program în Regiunea de Dezvoltare Nord – Est este Agenția pentru Dezvoltare Regionala Nord – Est.
Obiectivul general
Obiectivul general al proiectului este extinderea capacității de prestare servicii de tipărire existente a S.C. TIPO-LIDANA S.R.L. și creșterea calității serviciilor de tipărire prestate.
Obiectivele specifice ale proiectului
1. Extinderea capacității la S.C. TIPO-LIDANA S.R.L., prin achiziția a 2 utilaje noi și performante ce sunt utilizate în creșterea volumului de servicii de tipărire prestate și a calității serviciilor de tipărire prestate și s-a creat un nou loc de muncă la finalul implementării proiectului, în scopul constituirii unei echipe profesionale eficiente. Noul loc de muncă este ocupat de o persoană dintr-o categorie din mediul defavorizat.
2. Adaptarea sistemului de management la cerințele moderne în domeniul serviciilor de tipărire, prin achiziția de active necorporale, care constau într-un pachet software pentru managementul activității de tipărire, recertificarea sistemului de management al calității și al sistemului de management de mediu, precum și certificarea serviciului de tipărire și participarea firmei la târguri de profil la nivel internațional.
3. Achiziționarea unor servicii care au asigurat implementarea proiectului în condiții de performanță. Astfel au fost achiziționate servicii de audit, consultanță și publicitate. Serviciile au fost absolut necesare pentru implementarea corectă a proiectului.
Perioada de implementare a proiectului a fost de 57 luni, respectiv între data 02.03.2017 și data 30.11.2021, aceasta cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
S.C. TIPO-LIDANA S.R.L. anunță finalizarea activităților proiectului„EXTINDEREA CAPACITĂȚII S.C.TIPO-LIDANA S.R.L.”, COD SMIS 114914, derulat începând cu data de 14.09.2018 în municipiul Suceava, Calea Unirii nr. 35, județul Suceava, cod poștal 720165, România, în baza Contractul de finanțare 3124 din 14.09.2018.
Printre rezultatele proiectului se numără:
1. Creșterea volumului serviciilor de tipărire prestate de SC TIPO-LIDANA SRL, în urma extinderii capacității existente, prin achiziția a 2 utilaje noi și performante. Prin achiziția a 2 utilaje noi, crește calitatea serviciilor de tipărire prestate și a fost creat un nou loc de muncă.
2. Modernizarea și dezvoltarea sectorului de management din cadrul firmei, prin achiziționarea unui pachet software pentru managementul activității de tipărire, recertificarea sistemului de management al calității și al sistemului de management de mediu precum și certificarea serviciului de tipărire și participarea firmei la târguri de profil la nivel internațional.
Activitățile de modernizare a sistemului de management fac parte din activitățile specifice priorității de investiție, iar realizarea lor a reprezentat o oportunitate pentru firmă.
3. Eficiență și eficacitate în implementarea proiectului, datorită contractelor de servicii achiziționate prin proiect: a fost contractat un serviciu de consultanță în elaborarea cererii de finanțare.
După semnarea contractului de finanțare s-au achiziționat: servicii de consultanță pentru managementul proiectului, servicii de audit, servicii de publicitate (un contract cu presa locală și un contract de furnizare materiale de publicitate – panou temporar și placă permanentă).
În acest fel, obiectivul specific 3 și obiectivul general al proiectului au fost atinse fără probleme de natură financiară și tehnică, cu respectarea reglementărilor programului de finanțare.
Date de contact beneficiar
S.C. TIPO-LIDANA S.R.L., telefon : 0722331510, E-mail : Tipo.lidana2017@gmail.com ,
Administrator : DAN AGHEORGHICESEI
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.