Expozițiile „Statalitatea cehoslovacă 1918” și „Primăvara de la Praga”, la Muzeul Bucovinei

Expozițiile "Statalitatea cehoslovacă 1918" și "Primăvara de la Praga", la Muzeul Bucovinei

În perioada 1 august- 31 august 2018, Muzeul Bucovinei din Suceava va fi gazda a două expoziții aniversare cu titlul „Statalitatea cehoslovacă 1918” și „Primăvara de la Praga” realizate de către Centrul Ceh din București. Aceste expoziții fac parte dintr-o serie mai largă de astfel de evenimente, ce au drept scop aniversarea, respectiv comemorarea a două dintre cele mai importante evenimente ce au marcat istoria Cehoslovaciei, crearea republicii în anul 1918 și invadarea orașului Praga de către trupele sovietice în luna august a anului 1968. „Principalul scop al acestor expoziții este acela de a familiariza publicul străin, în acest caz românii, cu istoria națiunii cehe și a celei slovace, precum și cu o perspectivă de ansamblu asupra aspectului politic, social, economic și cultural ce au marcat cei 100 de ani de independență. Aceste evenimente sunt susținute de către instituții culturale de prestigiu din Republica Cehă, precum Muzeul Național și Muzeul Orașului Praga”, anunță reprezentanții muzeului.

Recomandări

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean