Casa Corpului Didactic (CCD) „George Tofan” Suceava a celebrat, ieri, 164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, acțiune concepută pentru a marca unul dintre cele mai importante evenimente ale culturii românești.
În cinstea poetului nepereche, Casa Corpului Didactic Suceava a primit vizita unei grupe de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, pregătiți de prof. Ileana Mînecan și prof. Iuliana Domunco, școlarii susținând un moment artistic inspirat din lirica eminesciană.
Potrivit prof. Constantin Mărgineanu, directorul CCD Suceava, „deși instituția noastră colaborează mai mult cu cadrele didactice și mai puțin cu elevii, de data aceasta ne-am gândit să dăm Cezarului ce este al Cezarului și să-i lăsăm pe cei mici să ne încânte, deoarece Eminescu este mai aproape de sufletul lor. Poetul le-a descris acea lume minunată a copilăriei la care noi, cei mari, doar mai putem să ne întrebăm: «Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?»”.
Totodată, la sediul CCD, elevii de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, pregătiți de prof. Constantin Ungureanu BOX, au pregătit o expoziție cu tema „Importanța codrului în poeziile lui Eminescu”, iar „magistrul”, așa cum l-a numit Constantin Mărgineanu, a expus, la rândul său, șase tablouri create în vara anului trecut în tabăra de pictură de la Pătrăuți, toate tablourile artistului având ca temă „Codrul”.
„Au fost momente de înălțare sufletească, clipe în care tumultul vieții cotidiene s-a estompat brusc, lăsând loc unei liniști în deplină armonie cu poezia nemuritoare a celui pe care îl vom sărbători veșnic”, a conchis Constantin Mărgineanu.
Cinstirea marelui poet este eveniment cu tradiție la CCD Suceava, în 2013, reprezentanții instituției organizând sub genericul „Eminescu – mereu contemporan” o activitate ce a reunit mai mulți profesori de limba și literatura română din județ, inspectori de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, precum și profesori metodiști din cadrul CCD Suceava.