În perioada 25 februarie – 8 martie, Primăria Fălticeni găzduiește, în holul de la parter, o inedită expoziție cu cele mai reușite mărțișoare și felicitări care au participat la cea de-a treia ediție a Concursului Național “Magia mărțișorului”.
În cadrul proiectului educațional „Magia mărțișorului”, Școala Nr. 1 „Al. Ioan Cuza” Fălticeni a organizat un concurs național la care au participat 60 de unități de învățământ din întreaga țară. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: felicitări și mărțișoare. Acestea au fost confecționate din materiale refolosibile, tehnica de realizare fiind la alegerea participanților.
Așa cum am aflat de la coordonatorii proiectului, inst. Mariana Oșlobanu și inst. Adriana Caciuc, acest proiect complex are un rol bine definit în a stimula creativitatea elevilor, în însușirea unor deprinderi și tehnici de lucru aplicative, care pun în valoare personalitatea lor, având și caracter formativ.
Activități educative cu caracter practic
„Scopul concursului constă în dezvoltarea expresivității artistico-plastice, formarea unor abilități de comunicare și autoevaluare prin desfășurarea unor activități educative cu caracter practic. În plus, copiii au valorificat deșeurile reciclabile, valorificând rodul muncii lor și a colegilor din țară. Totodată, acțiunea a dezvoltat caracterul antreprenorial, copiii fiind nevoiți să aprecieze valoarea unei lucrări, să negocieze și să stabilească o relație de respect cu cei interesați”, ne-a spus inst. Mariana Oșlobanu.
În afară de expoziția organizată în holul Primăriei Fălticeni, o altă expoziție cu lucrări participante la concurs este organizată la Inspectoratul Școlar Suceava. Până pe 8 martie, în urbea de pe Șomuz va fi organizat un târg al felicitărilor și mărțișoarelor, fondurile obținute fiind folosite pentru derularea proiectului Eco–Școala și pentru achiziția de cărți pentru biblioteca școlii.