La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului s-a deschis vineri după-amiază Expoziția celei de-a VI – a ediții a Taberei Internaționale de Pictură “Bucovina – trecut, prezent și vitor”.
Lucrări realizate de 12 artiști dinCehia, Slovacia, Rusia, Ucraina, Bulgaria și România
Expoziția prezentată în foaierul muzeului humorean, spațiu care se deschide către cele două saloane în care sunt expuse tablourile pictorului bucovinean de la Saint – Tropez, Georges Cotos, etalează circa 40 de lucrări realizate de cei 12 artiști participanți la ediția din acest an a taberei organizate de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – Ținutul Bucovina, cu susținerea financiară a UUR și a Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.
Tabăra, care în acest an s-a desfășurat în comuna Vama, având ca locație Pensiunea “Ștefan” din Prisaca Dornei, a reunit artiști din Cehia, Slovacia, Rusia, Ucraina, Bulgaria și România.
O pătrime dintre participanții ediției din acest an sunt humoreni
Lucrările, care cu câteva zile în urmă au fost prezentate la Pensiunea “Ștefan” în expoziția organizată cu prilejul închiderii taberei, au poposit acum pentru două săptămâni în foaierul muzeului humorean, urmând a fi itinerate și în alte localități ale județului.
Așa cum a remarcat la vernisaj directorul instituției muzeale, Elvira Romaniuc, Tabăra Internațională de Pictură “Bucovina – trecut, prezent și viitor” își marchează, ca și la edițiile anterioare, prezența la Gura Humorului. Prezență motivată nu doar de simpla includere a orașului pe un itinerariu de prezentare, ci de faptul că trei dintre artiștii axpozanți (o pătrime dintre participanții ediției din acest an) sunt humoreni.
“Este o onoare pentru orașul Gura Humorului să găzduiască această expoziție”
Este vorba de Radu Bercea, decanul de vârstă al taberei, și de doi tineri aflați pe treptele afirmării, proaspăt licențiata în arte vizuale Oana-Cristina Bedrulea și juniorul Gabriel Lupoaia, în vârstă de 11 ani. De fapt, așa cum a subliniat Elvira Romaniuc referindu-se la genericul taberei, Bucovina, care are în artă un trecut și un prezent remarcabil, are prin acești tineri și viitorul asigurat. Primarul Marius Ursaciuc, care a spus la vernisaj că “este o onoare pentru orașul Gura Humorului să găzduiască această expoziție”, a solicitat asistenței să-i aplaude atât pe pictorii humoreni, cât și pe ceilalți artiști participanți la manifestare. “Vă așteptăm oricând la Gura Humorului”, a spus el, adăugând că are speranța că va fi redobândită în curând Tabăra “Balada”, care va putea oferi un cadru propice de creație pentru artiști.
Expoziția va fi prezentată în luna septembrie la Galeria “Taras Șevcenko” din municipiul Suceava
Inițiatorul și organizatorul Taberei Internaționale de Pictură “Bucovina – trecut, prezent și viitor”, prof. Ioan Bodnar, a subliniat faptul că ediția 2011, care a avut subgenericul “Dialog între generații”, a reunit veterani ai acestei tabere, artiști consacrați, pictori care au venit pentru prima oară în România și în perimetrul bucovinean, dar a înregistrat și prezențe inedite.
O ediție în care artiștii participanți, care au lucrat cu entuziasm, au împărtășit tehnici și metode de lucru, au legat prietenii și au conturat împreună planuri și proiecte de viitor.
Expoziția, care etalează lucrări în ulei, acuarele și guașe (peisaje, naturi statice, portrete, alegorii…), va fi prezentată în luna septembrie la Suceava, la Galeria “Taras Șevcenko” de la sediul UUR-Ținutul Bucovina.
Artiști participanți
Artiștii participanți la ediția din acest an a Taberei Internaționale de Pictură “Bucovina – trecut, prezent și viitor”, care a avut subgenericul “Dialog între generații”, sunt: Roman Kharevsky (Cehia), Mykhaylo Besareba (Slovacia), Igor Zubko și Yulia Motina (Rusia), Serghej Sukhinin (Ucraina), Pavel Mitkov (Bulgaria), Ioan Bodnar, Radu Bercea, Oana Bedrulea, Tiberiu Cosovan, Briana Ohmt și Gabriel Lupoaia (România).