În incinta Shopping City Suceava s-a deschis miercuri, prezentând la inaugurare expoziția de fotografie cu genericul „România – O perspectivă aeriană” a artistului fotograf Ștefan Petrescu, Clubul Artelor Vizuale.
Un spațiu în care se pot organiza expoziții de fotografie, proiecții, mese rotunde…
Clubul, înființat din inițiativa Asociației Artiștilor Fotografi (AAF) Suceava într-un spațiu pus la dispoziție cu generozitate de Mircea Petrariu, directorul centrului comercial, le oferă tuturor celor pasionați de imagine (fotografi, cineaști) un cadru optim de manifestare.
Un spațiu în care se pot organiza expoziții de fotografie, proiecții, mese rotunde, spațiu care va beneficia de o bibliotecă dotată cu cărți de specialitate, albume, un loc în care toți cei care iubesc arta fotografică pot să se întâlnească, să socializeze, să se informeze și să organizeze diverse acțiuni și manifestări pentru public.
„Un spațiu al concordiei”
„Un spațiu al concordiei”, cum a spus la deschidere Mircea Petrariu, un loc în care maeștri ai fotografiei și tinerii pasionați de artele vizuale se pot manifesta deopotrivă.
De fapt, așa cum a subliniat Iulian Ignătescu, președintele AAF Suceava, tinerii vor fi sprijiniți și încurajați să participe la cât mai multe evenimente, lista de înscrieri aflându-se la îndemâna tuturor celor care doresc să se implice în astfel de acțiuni și proiecte.
Fundația Umanitară „Clopot”, care gestionează locația, are la rândul său o serie de proiecte care vizează filmul și fotografia, iar președinta fundației, Brândușa Dăscălescu, a precizat că există deja pe această temă o conexiune transfrontalieră cu Ucraina.
O întâlnire cu venerabilul artist fotograf Ștefan Petrescu
Expoziția inaugurală a Clubului Artelor Vizuale le-a prilejuit participanților o întâlnire cu venerabilul artist fotograf Ștefan Petrescu.
Fost fotoreporter și operator de imagine la Televiziunea Română, Ștefan Petrescu și-a desfășurat ulterior activitatea în Germania, fiind colaboratorul unor cunoscute publicații ca „Der Spiegel”, „Stern”, „Wirtschaft Magazin”, „Frankfurter Rundschau”, Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Burda”, precum și al televiziunii germane.
Revenit în țară după evenimentele din decembrie 1989, Ștefan Petrescu, care a îmbinat pasiunea pentru fotografie cu cea de a pilota aparate de zbor monomotor, a surprins, prin survolarea teritoriului României, o serie de imagini inedite.
„O Românie frumoasă ca o mireasă”
O selecție din aceste imagini, care au făcut obiectul câtorva albume de fotografie, este prezentată acum la Clubul Artelor Vizuale.
Imagini realizate de un „Icar cronicar”, cum l-a numit pe Ștefan Petrescu artistul plastic sucevean Constantin Ungureanu BOX, membru de onoare, ca și venerabilul expozant, al AAF Suceava.
Un cronicar în imagini pentru care lumea văzută de sus arată cu totul altfel, mai frumoasă și mai curată.
„Ștefan Petrescu – așa cum a spus BOX în încheiere – ne minte frumos și ne prezintă o Românie frumoasă ca o mireasă”.