Manifestare

Expoziție eveniment a Galeriilor Dana, la Suceava



Pe simeze vor fi expuse circa 50 de tablouri, semnate de tot atâția pictori români consacrați
Pe simeze vor fi expuse circa 50 de tablouri, semnate de tot atâția pictori români consacrați

La Muzeul Bucovinei din Suceava va avea loc mâine, la ora 12,00, vernisajul expoziției itinerante “Transparența valorii, dincolo de formă și culoare”. Pe simeze vor fi expuse circa 50 de tablouri, semnate de tot atâția pictori români consacrați, printre care Cămăruț, Hatmanu, Podoleanu, Alupi, Craiu, Tofan, Suhar sau Gonceariuc.
“Jane Avril au Moulin Rouge”, realizată de Dan Hatmanu în perioada când maestrul locuia la Paris, “Peisaj din Bucium” semnat Adrian Podoleanu, “Cârciumărese și trei mere”, capodoperă a lui Călin Alupi, cunoscutul “Vas cu crizanteme” a lui Costache Agafiței, “Tempesta II”, realizat de graficianul Marcel Chirnoagă, “Procesiune muzicală”, semnat de Costache Gavrilean, “Florile” lui Mihai Cămăruț sau “Crizantemele” lui Victor Mihăilescu Craiu sunt doar câteva din lucrările ce vor fi expuse, începând de mâine, 24 mai, până la mijlocul lunii iunie, la Muzeul Bucovina, în cadrul expoziției “Transparența valorii, dincolo de formă și culoare”. Organizată de Galeriile de Artă Dana din Iași, în parteneriat cu Muzeul Bucovinei și având ca principal partener media Monitorul de Suceava, expoziția numără 60 de lucrări remarcabile, semnate de tot atâția autori, toate aflate în patrimoniul Galeriilor Dana din Iași.
Expoziția itinerantă, găzduită inițial pe fracțiuni de Galeriile Dana din Iași, iar pe parcursul anilor 2010-2011, în întregul ei, de Muzeul de Istorie din Galați, Casa de Cultură din Pașcani și Galeriile Muzeului Județean din Botoșani, mai are în traseu, după Suceava, orașele Bacău și Piatra Neamț. Expoziția cuprinde lucrări remarcabile, incluse în patrimoniul național, lucrări ale unor artiști plastici contemporani consacrați, dar și tablouri purtând semnătura câtorva tineri talentați a căror operă este deja definită stilistic, vizual și conceptual. Majoritatea lucrărilor de pe simeze este realizată pe parcursul a patru ani și reprezintă rodul celor șase simpozioane și tabere naționale și internaționale de pictură și sculptură organizate de Galeriile Dana la Vatra Dornei, Cotu Morii, Ciric și Casa de Creație de la Hodora.
“Este o expoziție eveniment, găzduită într-una dintre cele mai încărcate de istorie locații din țară. Actuala expoziție cuprinde lucrări celebre din colecția Galeriilor Dana, precum cele semnate de Hatmanu, Gavrilean, Craiu, apoi lucrări semnate de Neculai Ciochină, Eugen Mircea sau Ioan Vânău, precum și o serie de lucrări semnate de reprezentanții tinerii generații, cum ar fi Manuel Mănăstireanu, Sorin Purcaru sau Smaranda Bostan. Sper să percepeți expoziția ca pe un moment deosebit pentru că în aceste lucrări stă sufletul artistului, ce vă transmite cu mare sinceritate exact ceea ce simte”, spune prof. dr. Constantin Tofan, președintele UAPR Iași.
(L.C.)