Expoziție de pictură, lansare de carte și recital de poezie



expoziție
expoziție

În cadrul unei manifestări cu genericul „Suceava – Plai de glorie”, care circumscrie vernisajul unei expoziții de pictură, lansarea unor cărți și prezentarea unui recital de poezie, venerabilul pictor și om de litere sucevean George L. Ostafi va fi omagiat, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, sâmbătă, 30 martie a.c., începând cu ora 13.00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava.
Vor fi lansate cărțile „Amprente pe flăcări” (III), volum de teatru cu care autorul a marcat Anul Caragiale, „Memoria uitării”, un îndreptar de înțeleaptă viețuire axat pe valori, și „Teatrul din ghiozdan”, o carte pedagogică meșteșugită și șotios scrisă spre a fi pe placul copiilor.
Recitalul de poezie, cu versurile lui George L. Ostafi, va fi susținut de tinerii membri ai Asociației Fălticeni Cultural.