Sute de exemplare de porumbei, găini, iepuri, fazani, păuni, bibilici și rațe vor fi vedetele unei expoziții care va putea fi vizitată începând de vineri, 2 decembrie, în incinta Complexului Comercial Orizont din cartierul Burdujeni, de lângă fostul magazin Billa.
Evenimentul este organizat de către Asociația crescătorilor de păsări și mamifere mici de curte „Fantezia – Țara de Sus” și va ține până duminică inclusiv.
Potrivit doctorului Romeo Ușurelu, președintele asociației organizatoare, pot fi văzuți nu mai puțin de 400 de porumbei de agrement – aproximativ 35 de rase, 150 de găini – 20 de rase, 60 de iepuri – 12 rase, precum și păuni, fazani, turturele, bibilici, rațe și gâște, adunându-se laolaltă cei 45 de membri ai asociației, crescători din județele Suceava, Neamț, Bacău, Botoșani și Iași.
Intrarea la expoziție este 3 lei pentru adulți, respectiv 1 leu pentru elevi.
În zilele de sâmbătă și duminică, în fața complexului comercial va avea loc un târg de păsări, la care vor fi scoase de vânzare exemplare de valoare, conform standardelor rasei.
Prețul va varia între 50 și 100 de lei/bucata, la porumbei și găini, respectiv 50-100 de euro/bucata pentru iepuri.