Eveniment

Expoziție de icoane pe lemn, la Școala „Ion Creangă”

Școala “Ion Creangă” a găzduit o expoziție de 46 de icoane realizate de elevi de gimnaziu
Școala “Ion Creangă” a găzduit o expoziție de 46 de icoane realizate de elevi de gimnaziu

Școala cu clasele I-VIII „Ion Creangă” din Suceava a găzduit ieri o expoziție de icoane pe lemn realizată în totalitate de elevi de ciclu primar și gimnazial de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 și Școala „Ion Creangă”. Elevii, coordonați de profesorii Traian Chilimon și Ana Eugenia Chilimon, fac parte din cercul „Bizantin Art”. Ei au expus 46 de lucrări, realizate, așa cum a spus profesorul Traian Chilimon, în marea lor majoritate, încă de anul trecut, multe dintre ele în Tabăra de creație de la Mănăstirea Secu. Elevii, de la clasa a II-a și până la clasa a VIII-a, cu toții au lucrat câte aproximativ 20 de ore pentru fiecare lucrare pe care au expus-o la vernisajul de ieri.
Traian Chilimon, coordonatorul cercului de pictură „Bizantin Art”, a declarat că „toate lucrările au fost realizate cu sacrificii, s-a lucrat mult la aceste picturi. Pictura bizantină este pictura picturilor. Pentru acest tip de pictură ai nevoie de o pregătire duhovnicească”.
Zeci de elevi au participat la vernisajul de ieri, unde atmosfera a fost întreținută de conducerea Școlii „Ion Creangă”, dar și de maestrul Constantin Ungureanu Box, care le-a cântat invitaților la mandolină.
Toți elevii expozanți au primit diplome de participare.
Traian Chilimon și Ana Eugenia Chilimon nu sunt la prima expoziție de icoane. „Avem în fiecare an o expoziție «Fereastră spre cer», suntem la a cincea ediție”, a declarat Traian Chilimon.
Evenimentul de ieri a anticipat puțin din frumusețea sărbătorilor ce se apropie și elevi ai Școlii „Ion Creangă” i-au încântat pe cei prezenți la manifestare cu câteva colinde.

Profesorul Traian Chilimon coordonatorul Cercului Bizantin Art în cadrul căruia s-au realizat icoanele
Profesorul Traian Chilimon coordonatorul Cercului Bizantin Art în cadrul căruia s-au realizat icoanele
Profesorul Traian Chilimon
Profesorul Traian Chilimon
Toti expozanții au primit diplome de participare
Toti expozanții au primit diplome de participare
Una dintre expozante, eleva în clasa a doua
Una dintre expozante, eleva în clasa a doua
Zeci de elevi au venit la vernisajul expoziției
Zeci de elevi au venit la vernisajul expoziției
Școala “Ion Creangă” a găzduit o expoziție de 46 de icoane realizate de elevi de gimnaziu
Școala “Ion Creangă” a găzduit o expoziție de 46 de icoane realizate de elevi de gimnaziu

Recomandări

Care sunt școlile cu cele mai bune rezultate la simularea de la clasa a VIII-a

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava
Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”