Desenele realizate de elevi din trei localități ale județului Suceava, pe tema ariilor naturale protejate, vor putea fi admirate vineri, 22 martie, de la ora 12.30, la sediul Agenției pentru Protecția Mediului, unde va avea loc vernisajul expoziției.
Manifestarea, organizată de Ziua Mondială a Apei, face parte din proiectul „Conservarea biodiversității printr-un management integrat al ariilor protejate „Fânețele seculare Ponoare” și „Fânețele seculare Frumoasa””, cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională și Guvernul României. Proiectul este derulat de Asociația Grupul Ecologic de Colaborare – GEC Bucovina, în parteneriat cu APM Suceava.
Expoziția este o etapă a concursului de desene „Valoarea serviiilor ecosistemelor din ariile naturale protejate Fânețele seculare Ponoare” – comuna Bosanci și „Fânețele seculare Frumoasa” – comuna Moara”.
Lucrările expuse sunt realizate de elevi ai claselor I – VIII ai unităților de învățământ din comunele Bosanci și Moara, dar și ai eco-școlilor din municipiul Suceava.