Numai astăzi, la Muzeul de Științele Naturii Suceava:

Expoziție de ciuperci

Expoziție de ciuperci
Expoziție de ciuperci

Sucevenii mai au doar astăzi ocazia să viziteze Expoziția de ciuperci proaspete comestibile, toxice și otrăvitoare deschisă în salonul de la etajul Muzeului de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (CMB). Inclusă în programul celui de-al XVII – lea Simpozion Național de Micologie, care s-a desfășurat la Suceava în intervalul 18 – 21august (manifestare organizată de Societatea Micologică din România – SMR- înființată în anul 1990 de regretatul prof. Mihai Toma – în colaborare cu Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Silvicultură a Universității „Ștefan cel Mare”, Banca de Gene din Suceava și Muzeul de Științele Naturii al CMB), care a reunit pe parcursul celor patru zile un număr de 50 de specialiști în domeniu, precum și „amatori” („pasionați și iubitori de ciuperci” cum a spus prof. univ. dr. Mihai Mititiuc, președintele SMR) și invitați din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria și Italia), expoziția prezintă publicului, într-o desfășurare menită să satisfacă pretențiile specialiștilor, dar să ofere în același timp și informații accesibile publicului mai puțin avizat, cca. 150 de specii de ciuperci colectate de participanții la simpozion din pădurea Adîncata și pe parcursul aplicației desfășurate pe traseul Suceava – Ilișești – Gura Humorului – Voroneț – Vatra Moldoviței – Moldovița – Suceava. Organizarea la Suceava a acestui simpozion (a cărui ediție anterioară s-a desfășurat la Sinaia, iar în anul următor va avea loc la Sibiu) a fost determinată, după cum a precizat președintele SMR, de faptul că județul „are o întinsă zonă forestieră care oferă o multitudine de specii de ciuperci” iar „sfîrșitul lunii august și începutul lunii septembrie este propice colectării acestora”. Prof.univ.dr. Cătălin Tănase, secretarul SMR (cel care s-a ocupat de aranjarea și prezentarea exponatelor, de la „spectaculoasele Mixomicete” pînă la „genul generos și unitar Agaricus” și Amanite) a subliniat faptul că ciupercile, care se degradează foarte repede, vor mai putea fi văzute de public doar în cursul zilei de astăzi. Chiar dacă acesta este marele neajuns al manifestării participanții și-au exprimat nădejdea că „familia celor care studiază și îndrăgesc ciupercile se va mări de la un an la altul”.

Recomandări

Viitorii profesori, sprijiniți să treacă cu succes de titularizare printr-un antrenament comun, în aprilie

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”