Expoziție de afișe împotriva violenței și momente artistice, la Casa Prieteniei

La Biroul francez de la Casa Prieteniei Suceava sunt programate miercuri, 18 noiembrie, începând cu ora 18:00, mai multe activități culturale intitulate „sinestezii francofone”. Organizatorii ne-au spus că, inițial, evenimentul propus a fost conceput ca o acțiune sinestezică ce îmbină armonios, ludic, vesel, toate artele, reprezentate prin elevii francofoni și francofili din cele trei licee partenere, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava. Ca urmare a atentatelor care au avut loc pe 13 noiembrie în Paris, activitatea de miercuri va aborda diferit tema propusă, devenind prilej pentru a milita prin artă împotriva violenței, prejudecăților rasiale, religioase, chiar muzicale care au avut consecințe atât de tragice. Programul cuprinde prezentarea unei expoziții de afișe împotriva violenței, luări de poziție observate în comunitatea virtuală în favoarea solidarității franco-române, momente artistice cu mesaje de promovare a principiilor, valorilor umane fundamentale, flagrant încălcate atât în Franța cât și în România. Coordonatori ai acțiunilor de la Casa Prieteniei sunt prof. dr. Petronela Munteanu, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, și prof. dr. Cristina Hetriuc, de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.

Recomandări

Expoziția „Nature Freaks”, la Teatrul „Matei Vișniec”, realizată de elevi pasionați, creativi și conștienți de importanța protejării mediului