Învățământ

Expoziție cu obiecte din Epoca de Aur, la liceul din Liteni

Expoziția de la liceul din Liteni
Expoziția de la liceul din Liteni

Liceul Tehnologic “Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni a organizat la finele săptămânii trecute o expoziție cu obiecte din Epoca de Aur, activitate parte a proiectului Erasmus + „Remembering the past and building the future together: Totalitarianism vs Tolerance”.
Atât elevii, cât și profesorii au adus la expoziție obiecte din perioada comunistă: fotografii, un televizor, radio-uri, cărți, manuale vechi, monede, timbre și bancnote, carnete CEC, numere matricole, obiecte de uz casnic, uniforme de șoim al patriei și de pionier.
Directorul adjunct al liceului, prof. de istorie Viorica Oprea, le-a prezentat elevilor câteva aspecte din viața școlii în perioada comunistă, punctând obligațiile școlare ale acestora, regulamentul, precum și activitățile din timpul liber. Elevii din cadrul Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” au fost foarte impresionați de obligațiile unui elev din Epoca de Aur și au adresat întrebări profesorilor prezenți la activitate, făcând comparații și remarci pertinente. Unul dintre obiectivele acestui proiect este ca elevii implicați în proiect să identifice și să înțeleagă trecutul lor și să prezinte elevilor din școlile partenere proiectului aspecte legate de perioada comunistă din România.
“O astfel de conștientizare este esențială ca parte integrantă pentru construirea identității lor în calitate de cetățeni ai țării lor și, pe o scară mai largă, a cetățenilor unei Europe unificate”, au precizat reprezentanții școlii.
Proiectul Erasmus + se derulează la Liceul Tehnologic “Iorgu Vârnav Liteanu” până în 2016. Școlile partenere în acest proiect sunt Lycée Général Alain Fournier Bourges, Franța, Hanse-Berufskolleg, Germania, și Christ the King College, Newport, Marea Britanie. În România, responsabil de proiect este prof. Cerasela Marleneanu, de la liceul din Liteni.

Expoziție cu obiecte din Epoca de Aur, la liceul din Liteni
Expoziție cu obiecte din Epoca de Aur, la liceul din Liteni
Expoziția de la liceul din Liteni
Expoziția de la liceul din Liteni

Recomandări

Educația incluzivă, între provocare și necesitate: pilotarea cursului Erasmus+ IDEATE pentru cadrele didactice

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei

Performanțe de excepție la Olimpiada de Limba Engleză – etapa județeană, pentru elevii Liceului Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Specializări cerute pe piața muncii, la Liceul „Ion Nistor” Vicovu de Sus. Coafor stilist și comerț, printre noutăți