Manifestare

Expoziție a micilor artiști fotografi, la Câmpulung Moldovenesc

Salonul bucovinean de fotografie „Copilul și universul său”, care se desfășoară în fiecare primăvară la Câmpulung Moldovenesc, se încheie în aceste zile cu o expoziție de anvergură. Cele 230 de lucrări participante la salon pot fi văzute, începând din 28 mai, atât la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde a avut loc vernisajul, cît și la Clubul Copiilor și Elevilor din municipiu.
Clubul Copiilor, cu sprijinul IȘJ Suceava, a organizat ediția din 2007 a manifestării. Potrivit precizărilor directorului Clubului Copiilor și Elevilor, Ioan Catargiu, în acest an au trimis lucrări cluburi ale copiilor din 12 județe și un liceu din Gura Humorului. Fotografiile au fost grupate în trei secțiuni: alb-negru, color și fotografie computerizată. De asemenea, participanții au fost incluși în două grupe de vârstă ( 10-14 ani și 15-18 ani). Aceeași sursă ne-a precizat că lucrările vor fi expuse pentru public pe toată durata vacanței de vară.

Recomandări

Patru medalii de aur și două de argint obținute recent de Codrin Anton, la saloane de fotografie internaționale