În City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, a avut loc ieri vernisajul expoziției „Vis de copil”, organizat în cadrul Concursului național de creație plastică pentru preșcolari „Penelul Fermecat”, ediția a V-a, faza județeană. Acțiunea este inițiată de Inspectoratul Școlar Suceava, Compartimentul Învățământ preșcolar – prof. Daniela Răileanu, în colaborare cu Colegiul de Arte „Ciprian Porumbescu” Suceava, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Suceava. Sponsorul principal al acțiunii este Consiliul Județean Suceava.
În organizarea evenimentului s-au implicat colectivele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 „Gulliver” Suceava – director prof. Maria Matei, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „1, 2, 3” Suceava – director inst. Niculina Niță și Grădinița cu Program Normal Ipotești – prof. Lăcrămioara Avădănei.
Expoziția cuprinde 206 lucrări ale preșcolarilor, realizate într-un limbaj plastic original și tehnici de lucru diverse. Juriul a premiat 79 de lucrări cu premii de excelență, I, II, III și 127 de mențiuni.





