La City Gallery

Expoziția „Viața secretă a planetelor”



Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției

La City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, s-a deschis miercuri expoziția de pictură cu genericul „Viața secretă a planetelor”, realizată de artistul plastic Olivian (Liviu) Paveliuc.
O înșiruire de lucrări, policromatică și strălucitoare, care captează privirea de la primul contact
Superclustere, constelații, galaxii eliptice, spiralate și lenticulare, nebuloase, roiuri de stele și explozii astrale, redate într-o impresionantă desfășurare vizuală – care reunește circa 100 de lucrări, executate cu cuțitul de paletă, în ulei și culori epoxidice pe pânză – o viziune asupra universului nemărginit în timp și spațiu, cu fascinanta sa diversitate de forme de materie, energie și informație.
Aceasta este expoziția lui Olivian (Liviu) Paveliuc, etalată pe simezele generoase ale spațiului expozițional din incinta Shopping City Suceava, cea mai potrivită locație în care putea fi prezentată o asemenea de înșiruire de lucrări, policromatică și strălucitoare, care captează privirea de la primul contact.
Lucrează ca decorator în Italia, pictează febril, expune și-și vinde lucrările în străinătate
Olivian Paveliuc (1960, Verești, Suceava), care a absolvit Liceul Pedagogic și Școala Populară de Artă din Botoșani, este capul unei familii de artiști.
Soția sa, Florența, absolventă de Arte Plastice la Iași, este profesoară la școala din Corocăiești, iar cei trei copii ai lor, doi băieți și o fată, le-au moștenit pasiunea artistică (băieții au absolvit Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava – secția Arhitectură, iar fata este elevă în anul III – secția Restaurare).
Plecat de 15 ani din țară, Olivian Paveliuc lucrează ca decorator în Italia, pictează febril, expune și-și vinde lucrările în străinătate. Dar toate cele 100 de tablouri care configurează expoziția de la City Gallery vor rămâne acasă, în țară.
Premiul obținut la un concurs național de desene l-a încurajat să urmeze o școală de artă
Olivian Paveliuc spune că pictura l-a atras de mic copil; când era elev în clasa a V-a a trimis la București, neconsiliat de nimeni, din proprie inițiativă, câteva lucrări la un concurs național de desene și a obținut Premiul I.
Vorbește și acum, cu entuziasm, cât de bucuros a fost atunci când a intrat în posesia premiului, care consta într-un șevalet, o minge de fotbal, un ceas de mână Vostok și o trusă de culori pentru pictură.
Acest lucru l-a încurajat să urmeze o școală de artă, iar unul dintre foștii săi colegi, cu care a rămas prieten și în ziua de azi, este Ioan Nemțoi, artistul care a cucerit lumea cu arta sticlei.
„Artă conceptuală, joc de idei, meditație apragmatică și contemplație proprie receptării artistice”
La vernisajul expoziției de la Shopping City, la care a fost însoțit de membrii familiei, de prieteni și cunoscuți, Olivian Paveliuc a spus că tablourile sale „care reflectă viața secretă a planetelor” sunt realizate cu culori care conțin două componente care le conferă volum”, invitația adresată publicului fiind către „o artă conceptuală, joc de idei, meditație apragmatică și contemplație proprie receptării artistice”.
Lucrările sale (în care se observă influența lui Wassily Kandinsky, un pionier al expresionismului abstract, sau a lui Jackson Pollock, un inovator în tehnica picturală, promotor al „action painting” – pictură gestuală, creatorul unor structuri componistice complexe) se circumscriu cu precădere artei abstracte, tablouri care coabitează însă cu lucrări de artă figurativă realizate într-o manieră în care accentul cade pe vârtejul cromatic și pe volumul straturilor suprapuse de culoare.
„Un nivel profesional onorabil, care denotă existența unei gândiri plastice”
Inspectorul școlar de specialitate, prof. Loredana Ceică, a spus la vernisaj că apreciază „munca asiduă și tehnica de lucru” a lui Olivian Paveliuc, remarcând totodată faptul că avem de-a face deopotrivă cu artă abstractă, artă decorativă, dar și cu un realism tumultuos.
Artistul plastic Mircea Dăneasă a subliniat faptul că Olivian Paveliuc se ridică la „un nivel profesional onorabil, care denotă existența unei gândiri plastice”, accentuând că artistul „are două merite: face o pictură de bună calitate și, deși trăiește dintr-o altă activitate, face efortul de a se exprima într-un limbaj artistic pe care el singur și l-a croșetat”.
„Un om realizat în domeniul limbajului plastic, un artist pe care mulți din această breaslă ar putea fi invidioși”
Mircea Dăneasă a spus că Olivian Paveliuc „este un om realizat în domeniul limbajului plastic, un artist pe care mulți din această breaslă ar putea fi invidioși”, dar a atras atenția că maniera sa de expresie plastică „poate fi o experiență riscantă”, mai ales prin acele „sclipiciuri” care strălucesc pe suprafața tablourilor.
Remarcând în lucrările artistului expozant „o liniaritate născută dintr-o mișcare a punctului”, Mircea Dăneasă a mărturisit în încheiere că pentru el este „o surpriză nemaipomenită” și l-a felicitat cu sinceritate.
Expoziția cu genericul „Viața secretă a planetelor”, de la Shopping City Suceava, poate fi vizionată până pe data de 20 ianuarie.


Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Olivian Paveliuc
Olivian Paveliuc
Expoziția „Viața secretă a planetelor”
Expoziția „Viața secretă a planetelor”
Expoziția „Viața secretă a planetelor”
Expoziția „Viața secretă a planetelor”
Olivian Paveliuc și Mircea Dăneasă
Olivian Paveliuc și Mircea Dăneasă
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției


Recomandări

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui
„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava

Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava
Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava