La Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc va avea loc vineri,
24 ianuarie 2025, de la ora 17:00, primul vernisaj al anului, dedicat expoziției temporare de grafică „Chipuri în timp – inocență și înțelepciune”, lucrările fiind semnate de artistele din Botoșani Aida Șușter-Boțan și Alexandra Calistru, mamă și fiică.
„Conceptul acestei expoziții a luat naștere în anul 2017, când am adăugat o serie de portrete în cărbune și pastel la o expoziție existentă numită «Chipuri ale sfințeniei», a Aidei Șușter-Boțan, gândită ca un omagiu adus deținuților politici din temnițele comuniste. Orașele în care ne naștem și creștem majoritatea dintre noi sunt, în prezent, lumi cu totul diferite de lumea satului românesc de odinioară. Trăim într-o lume în care rânduiala străveche, cu toată bogăția ei culturală și spirituală, a dispărut aproape în întregime. De aceea, când am văzut pentru prima dată o serie de fotografii reprezentând România secolului trecut, realizate de niște fotografi deosebit de talentați, am fost profund impresionată de atmosfera capturată”, spune Alexandra Calistru. Artista a completat că, în lucrările sale, a încercat să redea, „prin contrastul puternic, aceeași atmosferă a fotografiilor vechi, o esență a lumii de atunci, ca o fereastră misterioasă către o lume acum dispărută. Prin jocul de lumini și umbre, pe care îmi place foarte mult să îl reprezint, am încercat să adaug și mai mult dramatism acestor imagini, astfel să creez o legătură emoțională între aceste personaje și privitor. O completare recentă de lucrări în cerneală păstrează acest efect al dramatismul monocrom”.
Publicul va putea să admire lucrările celor două artiste până pe 2 martie 2025, la Mansarda Muzeului Lemnului Câmpulung Moldovenesc.
Câmpulung Moldovenesc
Expoziția temporară de grafică „Chipuri în timp – inocență și înțelepciune”, la Muzeul Arta Lemnului
