La Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava va avea loc mâine, la ora 14.00, vernisajul expoziției celei de-a IX-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură „Bucovina – trecut, prezent și viitor”.
La ediția din acest an a taberei, care s-a desfășurat în intervalul 7-14 septembrie a.c., având ca locație casa de vacanță a Romiței Vicol, din satul Chiril, comuna Crucea, au participat artiștii plastici Roman Kharevsky (Cehia), Mychailo Bessareba (Slovacia), Petru Asimionese (Ucraina), Maria Falie, Ioan Bodnar, Radu Bercea, David Croitor, Vasile Anghel Siminiuc, Iulian Dziubinski și Tiberiu Cosovan.
Proiectul „Bucovina – trecut, prezent și viitor” (propus și implementat în anul 2006 de prof. Ioan Bodnar) a fost organizat inițial sub egida Uniunii Ucrainenilor din România, dar continuă acum într-o formulă independentă.
Cea de-a IX-a ediție a taberei a beneficiat de sprijinul primarilor Dorin Rusu (comuna Crucea) și Filip Niculaev (comuna Mușenița), cărora li s-au alăturat dr. Petrea Dulgheru (Vatra Dornei), dr. Ioan Buleu (Todirești) și firmele Bermas, Serjexim, Killer, Superstar, Tudia și Eky – Sam.
Lucrările realizate de artiștii participați au fost prezentate în premieră în locația de desfășurare a taberei, în cadrul unui eveniment la care au participat autoritățile comunale și cadrele didactice ale școlii locale, eveniment contrapunctat cu un recital la flaut susținut de Paula Ioana Prada, elevă la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Expoziția de la Muzeul de Științele Naturii Suceava, care etalează 30 de lucrări, poate fi vizionată până pe data de 7 octombrie a.c.