Jurnalistul Tiberiu Cosovan, redactor la cotidianul Monitorul de Suceava, a încântat ochiul iubitorului de artă din urbea Sucevei cu prima expoziție personală, inedită, vernisată ieri la Muzeul de Științele Naturii. Expoziția „Suceava, caligrafii sentimentale”, realizată de colegul nostru, un insolit artist plastic, etalează 25 de lucrări de linogravură, care, după cum ne-a explicat autorul, este o tehnică circumscrisă artelor grafice, care permite reproducerea și multiplicarea pe hârtie a lucrării originale realizată în relief pe o placă de linoleum.
Cele 25 de lucrări reprezintă interpretări plastice ale unor imagini de arhivă din Suceava de altădată. Acestea ilustrează obiective arhitectonice reprezentative (turnurile medievale ale Sucevei, Palatul Administrativ, Muzeul Bucovinei, Hanul Domnesc, Uzina de Apă, dar și Casa Isopescul și Vila Maria…), sau imobile și secvențe urbane dintr-o Suceavă care a dispărut pentru totdeauna (Casa Națională, Cafeneaua Armenească, vechile locuințe și prăvălii din zona centrală și de pe străzile Karl Marx, Curtea Domnească, Meseriașilor…). După cum a spus scriitorul Ion Drăgușanul, această expoziție semnată de Tiberiu Cosovan, „deschide larg ușile spre o lume în care el există din totdeauna, dar în care abia acum ne invită și pe noi”.
După aproape 40 de ani, face din nou linogravură
Tiberiu Cosovan ne-a spus că expoziția „Suceava, caligrafii sentimentale” este prima expoziție unitară de linogravură din Bucovina și cuprinde lucrări pe care le-a realizat anul acesta, începând cu luna martie.
„Primele încercări de linogravură le-am realizat la vârsta de 19 ani. După aproape 40 de ani, am reluat această tehnică și a ieșit această serie de 25 de lucrări”, ne-a spus Cosovan.
Ne întrebam ce l-a determinat pe colegul nostru să realizeze acum această expoziție. Răspunsul a fost simplu. „În unul dintre sertarele cu de toate ale mamei mele, care la anul împlinește 90 de ani, am găsit un cuțit de linogravură, pe care l-am folosit în adolescență”, ne-a povestit Tiberiu. Rudimentar, cuțitul pe care singur și-l realizase la acea vreme, i-a trezit amintiri. Și-a cumpărat o trusă profesionistă, și-a procurat cerneală tipografică, hârtie specială și, la îndemnul a trei prieteni dragi, Radu Bercea, Ion Drăgușanul și Mihai Pânzaru – PIM, a purces la muncă, în atelierul pe care singur și l-a amenajat în apartament.
Ce a ieșit surprinde plăcut pe toată lumea. „Este o tehnică care mă satisface. În linogravură trebuie să treci prin mai multe etape, care îngreunează procesul de finalizare. Sper să fie o provocare și pentru alții, iar eu să nu mă opresc aici. De fapt a fost o promisiune. Când am lansat al doilea volum al cărții, «Efigii în filigran», am promis că până la sfârșitul acestui an voi face o expoziție. Unii se așteptau la pictură, a fost linogravură…”, a completat plasticianul.
Drăgușanul: Lirismul caligrafiilor lui sentimentale acoperă o largă suprafață a recuvântării lirice sau epico-istorice
Scriitorul Ion Drăgușanul, care i-a văzut cel dintâi lucrările, a spus că „și în domeniul creației, ca și în presa culturală, Tiberiu Cosovan a optat pentru o tradiție bucovineană, dar a graficii, respectiv cea a linogravurii, tradiție exemplar încetățenită de Rudd Rybiczka, Leon Kopelmann, Eusebiu Lipețchi și Vladimir Milici, linogravurile lui Tiberiu Cosovan fiind cumva înrudite cu cele lucrate, odinioară, de Rudd Rybiczka (acest „Albrecht Durer al Bucovinei”, cum i s-a spus, în toamna anului 1937, după un itinerariu expozițional în București, Breslau, Stuttgart, Singen, plus alte șase mari orașe din Germania), înrudirea ținând de luminozitatea incredibilă a lucrărilor în alb-negru, de eleganța și sugestivitatea liniilor, de rezolvarea spectaculoasă și inedită a simbolisticii detaliilor”, completând că Tiberiu Cosovan de-abia acum se îndreptățește a fi râvnit ca ilustrator și, eventual, ca autor de coperte de carte, lirismul caligrafiilor lui sentimentale, profund mărturisitoare, acoperind o largă suprafață a recuvântării lirice sau epico-istorice.
PIM: „Tibi Cosovan emană o mare delicatețe. Expoziția sa este ca o creație poetică, foarte bine executată”
Artistul plastic Mihai Pânzaru PIM l-a felicitat pe Tibi Cosovan pentru că a avut curajul să se hotărască să facă această expoziție. „Avea acest potențial. Și-a creat un spațiu de creație și a lucrat, din luna martie, până spre toamnă. Prin cele 25 de lucrări, Tibi Cosovan emană o mare delicatețe. Expoziția sa este ca o creație poetică, foarte bine executată. A dat strălucire negrului, așa cum spune și Drăgușanul”, a completat artistul.
Scriitorul Ion Drăgușanul a precizat că „extrem de interesante și de inspirate mi s-au părut a fi, în opera lui Tiberiu Cosovan, valorificările de planuri, adică alternanțele de alb-negru ale unor fundaluri, metodă prin care artistul redimensionează și în plan fizic, dar și în cel metaforic, exploatând la maximum dubla luminozitate, pentru că, în gravurile lui, și negrul devine luminos și consistent în aură, deși însăși tematica vremurilor sucevene de ieri și de astăzi, pe care o abordează în mod firesc și așteptat, emană, la rândul ei, o dublă luminozitate”.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Alexandru Băișanu l-a felicitat pe colegul nostru, recunoscând, inițial, că nu a crezut că lucrările din expoziție sunt ale lui, după care a spus că „Tibi Cosovan este un om de pus la rană, blând, generos”, la fel ca și scriitorul Ion Drăgușanul, pe care, a spus Băișanu, „îți dorești să-l pui la rană… să nu se infecteze…”.
„Octombrie de Bucovina”
La vernisajul de ieri au fost prezenți consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasily Boieciko, și consulul Vasily Nerovney, artiști plastici, profesori, scriitori, jurnaliști, iubitori de cultură, prieteni dragi, care cred în potențialul lui Tibi Cosovan. Evenimentul cultural de ieri este inclus în cadrul manifestărilor culturale autumnale, „Octombrie de Bucovina”, organizate de Grupul Mușatinii, Muzeul Bucovinei și ziarele locale „Crai Nou” și „Monitorul de Suceava”.