Ziua de 10 mai, Ziua Regalității în România, sărbătorită ca Ziua Națională a României până în anul 1947 (când regimul comunist a venit la putere și a înlăturat monarhia), va fi marcată la Suceava prin expoziția temporară „România din inima Reginei Maria”, care se va deschide joi, la ora 12:00, la Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Bucovinei.
Caseta de argint în care s-a păstrat inima Reginei Maria
Muzeul Bucovinei, care a întâmpinat Ziua Regalității în România și în anii anteriori prin organizarea unor expoziții care au prezentat publicului sucevean Coroana de oțel a Regelui Carol I (coroana simbolică a independenței Regatului României, realizată din oțelul unei țevi de tun capturat de armata română în Războiul de Independență din 1877-1878, purtată de primul rege al României și, ulterior, de Regele Ferdinand la încoronarea din 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia), precum și Coroana Reginei Maria (coroana din aur ornamentată cu pietre prețioase și semiprețioase, executată din aur românesc la Paris, la Casa de Bijuterii „Lucien Falize”, după schițele pictorului Costin Petrescu – care a avut ca sursă de inspirație coroana doamnei Elena-Despina, soția lui Neagoe Basarab, voievodul Țării Românești), aduce acum, în premieră la Suceava, caseta de argint în care s-a păstrat inima Reginei Maria.
100 de medalii și monede britanice din colecția Muzeului Bucovinei
Prin testamentul redactat în anul 1933, inima Reginei Maria a fost îmbălsămată și depusă într-o casetă de argint, care a fost transportată cu bricul „Mircea” la reședința reginei de la Balcic.
După pierderea Cadrilaterului, caseta cu inima reginei a fost adusă la Castelul Bran și a fost păstrată într-un sarcofag de marmură într-o capelă special construită.
De la Bran inima reginei a ajuns, la sfârșitul anilor ’60, la Muzeul de Istorie București, unde se află și astăzi.
Odată cu caseta de argint va fi expus și un pavoaz, un steag în care aceasta a fost învelită, precum și cca. 100 de medalii și monede britanice din colecția Muzeului Bucovinei, piese care ilustrează originea și ascendența Reginei Maria prezentând efigiile suveranilor Marii Britanii și vastitatea Imperiului Colonial.
Regina Maria în America și mărturii foto-documentare ale prezenței unor suceveni pe pământ american
O atenție aparte merită medaliile britanice emise cu ocazia unor evenimente deosebite, precum inaugurarea celebrului Crystal Palace, din Londra, în anul 1851.
Un loc special în expoziție este rezervat călătoriei Reginei Maria în America, din anul 1926, eveniment ilustrat cu imagini de epocă și mărturii foto-documentare ale prezenței unor suceveni pe pământ american (emigrați pe „pământul făgăduinței” sub mirajul „visului american” la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX), precum și o serie de obiecte personale care au aparținut acestora, păstrate până astăzi în colecții private.
Expoziția își propune să ilustreze câteva fațete mai puțin cunoscute publicului larg, aspecte care vizează modul în care Regina Maria a promovat imaginea României în lume.
La Muzeul de Istorie
Expoziția „România din inima Reginei Maria”
