Muzeul de Științele Naturii Suceava găzduiește în perioada 29 martie – 1 aprilie 2018 expoziția Mineralia Suceava.
Ediția din această primăvară este dedicată unui mineral care uimește prin multitudinea de culori pe care le prezintă: turmalina. Fie că este verde, roz, galbenă, albastră sau neagră, datorită transparenței și strălucirii speciale, bijuteriile confecționate din acest mineral sunt deosebite. Turmalina a devenit gema timpurilor moderne.
Pietrele naturale de podoabă folosite în crearea bijuteriilor sunt minerale formate în adâncurile pământului, cristalizate în diverse forme, mate sau transparente, prezentând o multitudine de culori și structuri.
Pietrele prețioase – safirul, rubinul, smaraldul și diamantul – precum și multe pietre de podoabă – granat, malachit, turcoaz (peruzea), jad, agat, chihlimbar – sunt cunoscute din timpuri străvechi. În timpurile moderne li s-au adăugat sute de specii minerale din grupa pietrelor fine, mai puțin cunoscute dar la fel de interesante: ametist, aventurin, labradorit, acvamarin, rodocrozit, serafinit, fluorină, tanzanit, citrin, moldavit, obsidian etc.
Toate aceste pietre le puteți găsi la expoziția Mineralia, într-o mare varietate de bijuterii: coliere cu cristale neșlefuite în forma lor naturală; mărgele rotunde, ovale, aplatizate; mărgele șlefuite alungit, briolet sau picătură; pandante, cercei sau inele cu pietre montate.






