Casa de Cultură Gura Humorului etalează, în intervalul 9-29 mai a.c., Expoziția Internațională „Euro Foto Art – Partner’s”, organizată de Asociația „Euro Foto Art” din Oradea, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, sub patronajul Consiliului Județean Suceava.
Vernisajul expoziției dedicate Zilei Europei va avea loc marți, 10 mai a.c., la ora 14.00.
Conducerea Asociației Internaționale Euro Foto Art, unicul membru regional al Federației Intenționale de Artă Fotografică (FIAP), a inițiat organizarea acestei expoziții internaționale de artă fotografică, alcătuită cu lucrări realizate de membrii celor 31 de organizații partenere din Europa și Asia.
Invitația a fost onorată de 30 de organizații partenere, fiecare dintre acestea participând cu o colecție reprezentativă formată din 10 imagini.
Selecția celor 300 de lucrări s-a realizat prin internet de un curatoriu format din dr. Ramona Novicov, critic de artă, prof. univ. dr. Radu Igazság și artistul fotograf Ștefan Tóth (AFIAP), care au primit imaginile codificate, fără să cunoască numele autorilor.
În urma evaluării au fost acceptate 103 fotografii alb-negru și color. Cele mai multe puncte (30) a obținut o fotografie alb-negru intitulată „Întârziații”, realizată de artistul fotograf Nicoleta Gabor, de la Clubul Fotografic „Nufărul” Oradea.
Pe locul doi s-au clasat imaginile realizate de artiștii fotografi Labancz István (Fotoclubul „Experiment” Miercurea Ciuc – România), Damir Rajle (Fotoclubul „Osijek” – Croația), Norba Volodimir (Uniunea Fotografilor din Trancarpatia, Ujghorod – Ucraina).
Pe locul trei s-au situat fotografiile realizate de Majorov Sergey (Creative Union Photoart, Penza – Federația Rusă) și Norba Volodimir (Uniunea Fotografilor din Trancarpatia, Ujghorod – Ucraina).
Printre fotografiile expuse la Gura Humorului se află lucrări realizate de creatori din Cehia, China, Croația, Federația Rusă, Japonia, Serbia, Polonia, România, SUA, Ucraina și Ungaria.
Din România sunt etalate pe simeze fotografii realizate de membrii organizaților partenere din București, Cluj-Napoca, Carei, Craiova, Galați, Gheorgheni, Oradea, Marghita, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Târgu Mureș, Valea lui Mihai.
Curatoriul a apreciat și a promovat imagini care întrunesc cu adevărat criteriile de apreciere a fotografiilor artistice. Publicul vizitator va putea admira printre lucrările expuse eseuri fotografice, socio-fotografii, peisaje, portrete, nuduri și alte genuri ale acestei arte.






