La Complexul Muzeal Bucovina Suceava, în sălile de expoziții temporare din cadrul Muzeului de Istorie, a avut loc miercuri vernisajul expoziției de pictură intitulată„Însemnări pentru o nostalgie”, a artistului plastic timișorean Constantin Flondor.
Expoziția cuprinde 12 fotografii de familie și 32 de tablouri și va putea fi admirată de iubitorii de artă până la sfârșitul acestei luni.
Vernisajul expoziției de pictură și fotografie, care vizează spațiul matricial bucovinean, a fost prezentat de criticul de artă Dan Hăulică, președintele de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă.
Criticul de artă Dan Hăulică a spus că „«întoarcerile», la Constantin Flondor, se aștern după cadența obiectivă a melancoliilor care nu iartă. Regăsiri dureroase, conacul distrus al familiei, dinspre Hotin, cu ambianța lui reiterat disponibilă, în fotografii ai spune cehoviene, un Cernăuți din a cărui plămadă, complexă, desprinderea, prin refugiu năprasnic, desfăcea, neconsolat, fâșii de acută experiență umană”.
„Deloc trufaș”, a mai spus criticul Dan Hăulică, „gestul prin care pictorul nostru își asumă rememorarea nu vrea să tivească în slavă barochizantă episoadele revolute, nu ține ca istoria să atârne peste ele, amenințător postișă, ca pânza unui decor umflată de furturi expansive”.
„Pledoarie pentru alb, pentru cernere, pentru făina albă, pentru făina modelată”
La Constantin Flondor, fotografia, filmul, ca și desenul și pictura, în opinia apreciatului critic de artă Dan Hăulică. „se împărtășesc din aceeași emulație, care țintește viitorul chiar și atunci când pare a invoca o regresiune”.
După prezentarea expoziției de către criticul de artă Dan Hăulică, Constantin Flondor a spus câteva cuvinte despre filmul său „Întoarceri” (1979 – 1980), care a și fost vizionat de cei prezenți la vernisaj.
„Filmul este un triptic. Metaforic, vorbesc prin imagini despre trei posibilități ale întoarcerii: prima posibilitate…a doua posibilitate… și a treia posibilitate… Inițial filmul a mai avut și un fel de coda: Imposibila Întoarcere pe care ulterior am comprimat-o în cea de-a treia posibilitate (imaginea unei căi ferate, ce lega Bucovina de aici cu Bucovina de dincolo, barată absurd cu bârne de lemn)”.
Artistul a mai spus că „Întoarceri”, denumirea dată filmului, realizat acum 30 de ani, are unele motivații. „Acest film atestă întoarcerea mea la pictură. Dar nu numai. E vorba și de nostalgia întoarcerii la lucrările esențiale. Printre altele întoarcerea în timp sau întoarcerea acasă”, a completat artistul.
În film, care durează circa 15 minute, sunt imagini cu „cu pledoarie pentru alb, pentru cernere, pentru făina albă, pentru făina modelată – ca o aluzie poetică la spațiile albe ale nordului”.
Fondul sonor al filmului a fost asigurat de Paul Constantinescu, cu fragmente din „Studii în stil bizantin” și „Sonata bizantină”.
„Reîntoarcere acasă”
Până la sfârșitul acestei luni, sucevenii, și nu numai, pot admira lucrări remarcabile de pictură, semnate Constantin Flondor, la Muzeul de Istorie Suceava: Vis (ulei pe pânză), Hram la Putna, după o fotografie de Dumitru Flondor 1943, Cernăuții, Lemnul lui Hristos sau fotografii: Cu cabrioleta, La conac (fotografie la sfârșit de veac, conacul din județul Hotin), La Putna, Spre Gura Humorului (1964).
La vârstă septuagenară, Constantin Flondor, care s-a născut la Cernăuți, pe 16 decembrie 1936, cu o experiență complexă în cercetarea interdisciplinară a fenomenului plastic, experimentată în peste 50 de ani de activitate artistică, a expus, pentru prima dată la Suceava, un semn de „reîntoarcere acasă”.