Expoziția „Geometria luminii”



Expoziția "Geometria luminii"
Expoziția "Geometria luminii"

La City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, va avea loc vineri, 25 martie a.c., la ora 14:00, vernisajul expoziției personale a artistei sucevene Cristina Lauric, cu genericul „Geometria luminii”.
Expoziția, care va etala un număr de 38 de lucrări executate în tehnica digitală (digital collage), cu posibilitate de vizualizare în sistem dual-view 8 ore pe întuneric, este prima de acest fel organizată în județul Suceava.
Cristina Lauric, absolventă a Facultății de Științe Economice și Administrație Publică (promoția 2005) și a Masteratului de Arte Vizuale, Design și Imagine Publicitară Asistate de Calculator din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (2007) de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, este în prezent doctorand în domeniul Artelor Plastice și Decorative (subdomeniul Arte Vizuale) la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași.
A fost eleva maestrului Dumitru Rusu, la secția de pictură a Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, și și-a început activitatea expozițională din anul 2002, participând până acum la peste 40 de expoziții organizate în țară și în străinătate și obținând mai multe premii la concursurile de pictură, grafică și artă decorativă.
Expoziția de la City Gallery va fi prezentată de criticul de artă ieșean Valentin Ciucă.