Cronica plastică

Expoziția „Expresii ale Eului”



Artista plastică Bogdana Rașcu prezentând expoziția
Artista plastică Bogdana Rașcu prezentând expoziția

La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava s-a deschis zilele trecute expoziția cu genericul „Expresii ale Eului”, realizată de două tinere absolvente ale Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Ioana Palamar și Lucica Maria Nuțu.
Două tinere talente
Expoziția, care reunește lucrări de pictură executate în culori acrilice pe pânză și pe panouri de pal, grafică și desene realizate pe hârtie, aduce în galeria suceveană, așa cum a remarcat la deschidere artista plastică Lucia Pușcașu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Suceava, „două tinere talente care au venit către filiala noastră”.
Două artiste care se circumscriu spațiului bucovinean(Ioana Palamar este din Rădăuți, iar Lucica Maria Nuțu își are obârșia la Păltinoasa), care aparțin aceleiași generații (ambele sunt născute în anul 1989) și care, spiritual, sunt compatibile astrologic.
Interiorizare și înclinație către meditație
Ioana Palamar, care a fost remarcată pentru creativitate la Colegiul Tehnic din Rădăuți de prof. Mihai Ignea, și-a dorit și a reușit să urmeze Artele Plastice, obținând în această vară licența și înscriindu-se, în continuare, la masterat, la secția pictură de șevalet.
Nativă în zodia racului, guvernată de Lună, având ca element definitoriu apa și manifestând apetență pentru albastru (culoare care domină lucrările sale), Ioana Palamar corespunde profilului astrologic al personajului precaut, interiorizat, cu înclinație către meditație, care-și ascultă vocea interioară.
Fosta sa profesoară, artista plastică Bogdana Rașcu, prezentă la vernisaj, i-a creionat portretul extrăgând esența lucrărilor prezentate.
Sigură de sine, manifestând o vitalitate contagioasă
Lucica Maria Nuțu, care la Liceul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, i-a avut ca profesori pe regretatul Corneliu Tincu și pe mai junele Viorel Ciocan, a urmat același traseu la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Nativă în zodia leului, guvernată de Soare, având focul ca element definitoriu și fiind înclinată către culorile calde (roșu, portocaliu), ambițioasă și sigură de sine și manifestând o vitalitate contagioasă, Lucica Maria Nuțu, ca și companioana sa pe simeze, se caută încă pe sine. De fapt, ambele expozante, așa cum a subliniat în elaborata-i prezentare prof. Bogdana Rașcu, își păstrează încă „puritatea copilărească” nepoluată de aluviunile existențiale.
„Un impuls pentru continuarea activității creative”
O ieșire pe simeze care sperăm să le dea curaj pentru că, așa cum a spus la vernisaj viceprimarul municipiului Suceava Viorel Seredenciuc, o expoziție în care tinerele artiste se confruntă cu publicul poate constitui „un impuls pentru continuarea activității creative”, un impuls care să le motiveze și care să le promoveze în „elita artistică a Sucevei”.
„Sperăm – a spus la final Bogdana Rașcu – ca fiecare dintre ele să se regăsească. Mai trebuie să caute, să spere, să se topească, să se contopească total cu imaginea artistică în care fiecare să se recunoască!”.


Cele două expozante - Ioana Palamar și Lucica Maria Nuțu
Cele două expozante - Ioana Palamar și Lucica Maria Nuțu
Ioan Palamar și Lucica Maria Nuțu împreună cu Lucia Pușcașu
Ioan Palamar și Lucica Maria Nuțu împreună cu Lucia Pușcașu
Laviu în sangvină de Lucica Maria Nuțu
Laviu în sangvină de Lucica Maria Nuțu
Lucrare realizată de Ioana Palamar
Lucrare realizată de Ioana Palamar
Lucrare realizată de Ioana Palamar
Lucrare realizată de Ioana Palamar
Lucrări realizate de Lucica Maria Nuțu
Lucrări realizate de Lucica Maria Nuțu
Vernisajul expoziției Expresii ale Eului
Vernisajul expoziției Expresii ale Eului
Artista plastică Bogdana Rașcu prezentând expoziția
Artista plastică Bogdana Rașcu prezentând expoziția