La Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava s-a deschis vineri expoziția elevilor premiați la cea de-a II-a ediție a Concursului județean de arte vizuale „Voi fi și eu artist”, manifestare organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”.
Din circa 120 de elevi care au intrat în concurs, 31 au participat la faza finală
La concursul dedicat elevilor din clasa a VIII-a, care are ca scop atragerea copiilor spre colegiul de artă sucevean, au participat la fazele zonale, care s-au desfășurat în județ, circa 120 de elevi, din care 31 de elevi au participat la faza finală, care a avut loc la Suceava în „Săptămâna altfel”.
Juriul, alcătuit din insp. școlar arte prof. Loredana Mihaela Ceică – președinte, prof. Camelia Rusu Sadovei – vicepreședinte, și prof. Roxana Bleorțu – membru, a premiat următorii elevi: Premiul I – Lenuța Aioanei, Sergiu Semenciuc, Bianca Răileanu, Raluca Mironiuc; Premiul II – Andreea Tcaci, Iudita Petrariu, Iasmina Maria Jitaru, Simona Amăiestroaie, Alexandra Ilioi; Premiul III – Gianina Albu, Emilia Denisa Dumitraș, Iriana Cuconu, Ioan Lucian Toma, Diana Corlățan, Lucian Andrei Faraon, Irina Filoteia Coștiug, Tudor Stoica. Au primit mențiuni elevii Timeea Șutac, Gabriela Cozma, Simina Valentina Lostun, Roxana Mercheș și Alexandra Blidaru.
„Județul nostru este o pepinieră de adevărați artiști”
Premiile au constat în albume de artă și materiale de lucru pentru desen și pictură (culori, pensule).
Lucrările, așa cum a spus insp. școlar prof. Loredana Mihaela Ceică, prezintă cu precădere costumul popular, tradițiile și obiceiurile specifice zonelor etnografice ale județului Suceava.
„A fost o mare bucurie pentru noi – a spus ea – să întâlnim foarte mulți copii talentați!”.
La rândul său, prof. Camelia Rusu Sadovei a subliniat faptul că la această ediție juriul s-a deplasat în județ la fazele zonele. „Ne-au impresionat rezultatele fazelor zonale, au fost multe lucrări bune și a fost foarte greu să alegem pentru faza finală”, a precizat ea.
Prof. Cătălin Alexandru Chifan a remarcat și el numărul mare de copii talentați, „care trebuie încurajați, pentru că între ei se află artiștii de mâine ai României”.
Și prof. Dan Grigoraș, care a spus că la Fălticeni au participat la concurs 38 de elevi, a subliniat faptul că această competiție poate fi privită ca „o orientare către o viitoare carieră”.
„Județul nostru – a spus în încheiere insp. școlar prof. Loredana Mihaela Ceică – este o pepinieră de adevărați artiști”.