Expoziția „Ecce homo” a artistului Ovidiu Buzec, ce a avut loc pe 2 martie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava, ne-a propus o tematică disecată în nenumărate rânduri în istoria artei, dar acum sub o nouă viziune, cea a artistului care este neiertătoare și sinceră. El ne dezvăluie crunt, fără ascunzișuri și fără menajamente adevărata natură umană privită prin vizorul contemporaneității.
Într-adevăr, arta poate oferi o perspectivă cu o anumită prestanță în observarea chinurilor condiției umane. Iar publicul contemporan și-a dorit realmente să găsească o persoană care să spună lucrurilor pe nume sau mai bine zis să făurească faptele în deplinătatea lor reală. Iar această persoană o întâlnim în artistul Ovidiu Buzec!
Ideea de la care a pornit conceperea expoziției este bine cunoscuta exclamație a procuratorului roman Pilat din Pont „Ecce Homo” (Iată omul) în clipa în care acesta l-a arătat pe Iisus cu coroana de spini pe cap, artistul făcând astfel trimitere într-o manieră adaptată și interpretată la omul contemporan, fără a avea neapărat o conotație religioasă. El doar a surprins într-un mod ingenios natura umană în evoluția sau mai curând în involuția sa.
În cele 12 lucrări expuse în această micuță galerie, natura umană dobândește cu totul și cu totul alte valențe, mai mișcătoare, mai frapante, crude și terifiante. Manipularea, cenzura, discriminarea, trădarea, violența, incestul, narcisismul, egoismul, parvenitismul, amăgirea, suferința, ura, înșelăciunea, defăimarea, duplicitatea, minciunile, lăcomia, sclavagismul contemporan, toate sunt înfățișate atât de inspirat și sugestiv încât nasc în noi sentimente de amăgire, tristețe, confuzie și dezgust, și pe bună dreptate, când privim aceste porniri monstruoase născocite de niște caractere murdare și simțim că trăim într-o lume aparent spirituală în care tot ce contează este de fapt banul. Observăm așadar cum construcția de bază a expoziției se axează pe caracterul antropomorf, asta pentru că se întemeiază în exclusivitate pe prezența umană.
Dar să nu uităm că arta este subiectivă, iar analizând cu atenție compozițiile artistului nu putem să ne limităm doar la ideea de lucrări de artă (tablouri), respectiv la obiecte estetice, ci dacă ne este îngăduit, se simte acut necesitatea de a se ține cont de receptor (public) și de înzestrările acestuia. Cu precădere, în contextul de față când avem tratate asemenea subiecte în tablouri este impetuos necesar să ținem cont de sensibilitatea estetică a receptorului și de capacitatea acestuia de a percepe lucrarea de artă prin diferitele determinări, dar și de perspectiva de ansamblu. Prin urmare, modul de „a acționa” a unui tablou depinde foarte mult de aceste însușiri ale publicului. Unui public bine documentat, cu un gust estetic format, educat și cu o viziune deschisă și maleabilă tablourile i se adresează în cu totul alt fel decât unuia insensibil, nepregătit și necizelat.
Cunoaștem poate cu toții informația atât de vehiculată că arta este un balsam pentru suflet, un remediu pentru supărări, un înlocuitor al lipsurilor, un mijlocitor în tămăduirea sufletului. Într-adevăr, nu contest faptul că întâlnirea cu arta prilejuiește o nobilă desfătare, producând acel catharsis pentru acceptarea mai ușoară a tragediei sorții. Dar să nu cumva să ne lăsăm pradă aparențelor și să ne coborâm la nivelul cotidianului, al banalului și să credem că arta are datoria doar de a stârni bucuria sau a alina durerile, ci ea însumează mult mai mult, oferind o plăcere cu mult superioară făcând abstracție de stările de spirit pricinuite.
Deși artistul Ovidiu Buzec abordează o manieră de exprimare impulsivă, masivă, pe suprafețe relativ mari (110 x 110 cm) și amplu fețuite, unde totul este într-o frământată mișcare spre o prefacere sau refacere sufletească, pictura sa dobândind într-un mod interesant un aspect de o oarecare distincție. Acesta își are paleta sa și mânuiește abil pensula, cu gesturi largi, într-o gamă de culori restrânse și aproape invariabil aceleași, dar cu un elan tehnic superb.
Liniile desenului fug, se cheamă, se resping, se încheagă într-un ritm ascuns în cumpătarea formelor și a culorilor ce se acordă în tonuri austere, ce sunt născute dintr-un nucleu de gravitate expresivă și intens sentiment. Artistul întrebuințează o tehnică de o rigoare tumultoasă, iar pornirea picturală este surprinzător de aprigă, el lucrând în general mixt, utilizând tehnica colajului sau a picturii cu acrilice sau ulei. Culorile alese dobândesc o frăgezime pe care și-o conservă și în variațiunea nuanțelor, formând în această coeziune a pastei de culoare o țesătură organiză a compozițiilor.
Cu toate că ne aflăm în domeniul imaginarului, aspirațiile profunde sunt mereu provocatoare, îndrăznețe, iar împlinirea lor presupune capacitatea de a sfida riscurile și obstacolele surprinzător de dificile. Arta lui Ovidiu Buzec nu e pură filozofie deoarece ea însăși constituie un organism de sine stătător, iar prin expresivitate, prin forța de sugestie și prin ideile sale se individualizează, dobândind o colosală forță de infiltrare în masele largi unde se integrează în comportamente, mentalități și atitudini.
Critic de artă Delia Ioana Leizeriuc
