Artista Ioana Holca, elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, va expune, în perioada 3-12 aprilie, peste 35 de picturi, acrylic pe pânză, abordând tehnici, compoziții și idei complexe, la Galeria Bibliotecii Bucovinei (Corp A, etaj 1). Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 3 aprilie, de la ora 11:00. Tânăra artistă a fost descoperită și formată încă de la vârsta de 5 ani în cadrul mișcării artistice Academia Liberă de Artă Paula Șalar.
Artistul plastic prof. Paula Șalar a prezent-o pe Ioana Holca ca fiind „binecuvântată cu mari daruri sufletești și artistice, cu o receptivitate, inteligență, capacitate de a iubi tot și toate, ce depășesc cu mult nivelul de manifestare al generației pe care o reprezintă, Ioana exprimă și se exprimă în desenul și pictura sa într-un mod uluitor”. Compozițiile sale, mai spune profesoara Ioanei Holca, „se construiesc cu jovialitatea, seninătatea copilului luminos, creativ și plin de energie curată, surprinzând adesea prin profunzimi și corelații de o maturitate ce vădește lucrarea aleasă ce se făptuiește în sufletului său. De multe ori, desenând, pictând sau pur și simplu exprimând în cuvinte ceea ce vede, ochii ei capătă luciri adânci, parcă atingând cu degețelul imaginației și înțelegerii sale, izvoare limpezi de înțelepciune, ce nu sunt accesibile oricui. Apoi se înalță cu libertatea îndrăzneață a copilăriei sale, către lumi fantastice, populate cu personaje și elemente inedite, cărora le dă viață și expresivitate artistică de netăgăduit. Face totul cu naturalețe, firesc, întru bucurie, căci Harul îi deschide căi de creație mereu noi și aparte. Totul o inspiră, pentru că spiritul ei este treaz, viu și mereu lucrător. Pictează, desenează, așa cum respiră, căci trăiește intens și adevărat tot ce creează”.
3-12 aprilie
Expoziția de pictură a artistei Ioana Holca, în vârstă de 10 ani, la Galeria Bibliotecii Bucovinei






