Cercul de pictură „Bizantin Art” de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 Suceava, în parteneriat cu Eco-Școala Nr. 10 Suceava, sub îndrumarea profesorilor Eugenia – Ana Chilimon și Traian Chilimon, organizează, cu ocazia sfintei sărbători a Învierii Domnului, expoziția de icoane „Fereastră spre cer”, ediția a IV-a.
Expoziția va fi vernisată miercuri, 13 aprilie, la ora 13:00, la Iulius Mall (parter).
Vor fi expuse 65 de lucrări, executate în tempera cu foiță de aur. Autorii lucrărilor sunt 30 de elevi, care timp de un an și-au sacrificat sâmbetele în slujba frumosului.
La deschiderea expoziției vor participa elevi și profesori de la cele două școli, precum și profesori de specialitate din municipiul Suceava. Profesorul Traian Chilimon ne-a spus că la vernisaj sunt așteptați și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, precum și preoți. La finalul vernisajului va avea loc un mic program artistic, susținut de elevi care activează la Palatul Copiilor Suceava.