În perioada 15 ianuarie – 28 februarie, Galeria de artă a Muzeului de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni prezintă expoziția tematică „Uni…vers eminescian”, dedicată împlinirii a 169 de ani de la nașterea celui considerat de filosoful Constantin Noica drept „omul deplin al culturii românești”. Sunt expuse lucrări dedicate lui Eminescu ale artiștilor plastici Ligia Macovei, Cik Damadian, aflate în patrimoniul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani și Muzeului Județean Botoșani, și ale artistului Spiru Vergulescu, aflate la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni.
„Eminescu este în fiecare zi cu noi. Grație lui ne spunem bună ziua, la revedere și alte cuvinte frumoase într-o limbă ca un fagure de miere, o limbă căreia Eminescu i-a adus strălucirea, o limbă pe care trebuie să încercăm să o vorbim așa cum ne-a lăsat-o. De-a lungul vremii artiștii au fost fermecați de ceea ce înseamnă opera eminesciană, au încercat să cunoască, pe cât s-a putut de mult, diverse aspecte legate de viața personală a lui Eminescu și tot acest interes aparte pe care l-au avut față de Eminescu s-a concretizat în diverse și numeroase lucrări de artă plastică așa cum sunt și cele pe care astăzi le expune Muzeul de Artă «Ion Irimescu». Suntlucrări semnate Ligia Macovei, ilustrații la opera eminesciană și lucrări semnate Cik Damadian, lucrări de grafică pe care acesta le-a realizat în anul 1979, când a locuit timp de trei luni în Botoșani și când, fermecat de frumusețea orașului, a încercat să transpună în lucrările sale tocmai aceste aspecte, vechile clădiri, grădini și peisaje care l-au impresionat și pe Eminescu. Spiru Vergulescu a avut vocația unui veritabil istoric al arhitecturii, trecută prin prisma sufletului de artist. O parte din lucrările expuse se găsesc în original la Memorialul Eminescu de la Ipotești, în anul 1989 fiind donate de autor 101 lucrări care au făcut parte dintr-o serie dedicată poetului, serie completată cu lucrări în original la Consulatul României de la Cernăuți”, a precizat Ana-Elisabeta Florescu Coșereanu, muzeograf la Secția de Artă și Etnografie a Muzeului Județean Botoșani.
Locuri eminesciene și ilustrații la opera marelui poet
Ligia Macovei este artista care a realizat una dintre cele mai valoroase opere de ilustrator din cultura plastică românească, fiind unanim elogiată mai ales pentru transpunerea grafică a creației eminescieneși a lui Tudor Arghezi. Pentru grafica ediției de lux a volumului “Poezii” de Mihai Eminescu, din anul 1964, Ligia Macovei a fost premiată la unul dintre cele mai prestigioase târguri de carte din Europa, cel de la Leipzig.Plasticianul Cik Damadian, un armean născut la Constanța, cu studii de artă la Roma, fost profesor la Catedra de desen a Institutului cinematografic, cu expoziții în țară și străinătate începând cu anul 1942, prezintă pe simezele fălticenene 20 de ipostaze grafice, în tuș, dinBotoșani, Iași, București, Constanța, Cernăuți. Sunt expuse „locuri eminesciene” și ilustrații la opera eminesciană realizate de Spiru Vergulescu, o parte din lucrările expuse găsindu-se în original la Memorialul Eminescu de la Ipotești și la Consulatul României de la Cernăuți. Lor li se adaugă bustul Mihai Eminescu realizat de maestrul Ion Irimescu.
Eminescu, un „sfânt preacurat al versului românesc”
La finalul vernisajului profesoara Mioara Gafencu le-a vorbit celor prezenți despre Eminescu și creația sa și s-a întors în timp pentru a privi cu emoție grafica de mare delicatețe și sensibilitate a Ligiei Macovei, artistă care i-a încântat tinerețea, care a mers „pe urmele lui Eminescu” împreună cu vestitul anticar și om de cultură al Iașului Dumitru Grumăzescu, cunoscut în toată Europa pentru colecția dedicată lui Mihai Eminescu, cel care până la urcarea la ceruri în anul 2018 a strâns peste 10.000 de obiecte care au legătură cu Eminescu, structurate pe tematici: carte, ziare, reviste, ilustrații, cărți poștale, medalistică. Cunoscuta profesoară „a trecut cu ochii minții” imaginile când Eminescu era sărbătorit la Fălticeni și maestrul Ion Irimescu vorbea frumos și din suflet despre poetul pe care „l-a imortalizat veșnic tânăr ca esență a spiritualității și a românismului în același timp”.
„Existența sa spirituală înseamnă totul. De aceea ne oprim la acest sfânt preacurat al versului românesc, cu emoție și cu neputință în același timp, pentru că, oricât am încerca să vorbim despre Eminescu, cuvintele nu sunt suficiente. Numai cei care au fost atinși de flacăra divină pot să-și închipuie și să redea imensa bogăție a versului eminescian. Eminescu nu trebuie amintit numai la ziua de naștere sau de moarte, Eminescu este totul, Eminescu este esența neamului românesc, esența sensibilității noastre”, a spus Mioara Gafencu.
La finalul manifestării cei prezenți au recitat din lirica eminesciană, participanții primind gratuit Calendarul cultural fălticenean. Pe data de 24 ianuarie, o altă zi importantă, pentru că sărbătorim 160 de ani de la Mica Unire și ziua de naștere a lui Grigore Vasiliu Birlic, Asociația „Fălticeni Cultural” va organiza un concurs de recitare la care Marele premiu este suma de 500 lei.