La Muzeul de Istorie din Suceava s-a deschis vineri expoziția de fotografie “Marionete”, realizată de liceenii Ada Mocanu și Flavian Berar.
Organizată de Muzeul Bucovinei și Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, expoziția etalează circa 30 de imagini fotografice, cu precădere portrete, alb-negru și color.
O reflecție proaspătă cu privire la puterea imaginii
O expoziție care ilustrează, așa cum a remarcat în cuvântul de deschidere directorul colegiului de artă sucevean, prof. Marielena Pancu, “preocupările neașteptate” ale unor elevi, despre care s-a arătat convinsă că vom mai auzi în viitor manifestându-se ca artiști fotografi.
Chiar dacă prin generic (“Marionete”) expoziția sugerează o expresivitate manipulată, fotografiile se înlănțuie într-un discurs vizual în care chipuri, atitudini, ipostaze promovează o reflecție proaspătă cu privire la puterea imaginii. Cât despre marionetă, am putea uza de opinia lui Paul Claudel, care spunea că aceasta “nu este un actor care vorbește, ci o vorbă care acționează”.
Doi autori și “o singură lucrare, rotundă, povestea unui chip văzut și nevăzut…”
Vernisajul a oferit prilejul unui veritabil spectacol al prezentatorului, artistul vizual și poetul Constantin Ungureanu BOX, care, după un “Preludiu” versificat, a marcat momentul deschiderii “în ajun de nașterea mântuitorului nostru, Domnul Mihai Eminescu”, și a subliniat faptul că “cei doi arhangheli (Ada Mocanu și Flavian Berar) ne propun o temă de meditație sub semnul certitudinii zodiacale a Demonului artei și anume foto-poezia”.
Accentuând “caracterul metafizic al acestui poem” (care “ne atrage atenția prin unitatea temelor și a simbolurilor”, prin “dialogurile dintre personaje”, dar și prin “dialogul lucrărilor în sine”), Constantin Ungureanu BOX, care a mărturisit că citește expoziția “ca pe un poem circular” care-l poartă “în jurul întregului mesaj din detaliu în detaliu”, a salutat prezența publică a doi autori cu “o singură lucrare, rotundă ca o expoziție de foto-portret, povestea unui chip văzut și nevăzut…”.
O poveste “centrată pe imaginea unui autoportret, un chip ce suferă, se bucură, dar mai ales se miră”
O expoziție în care “întreaga poveste este centrată pe imaginea unui autoportret, un chip ce suferă, se bucură, dar mai ales se miră”.
O poveste în care “linia melodică alternează atât în game minore, cât și în game majore”, în care “ atenția distributivă fuge de la buzele ușor senzuale și ochii mari, bizantini, la un gest al brațelor ușor înaripate”, poveste în care, uneori, “zgârcenia mijloacelor de expresie tensionează principiile compoziționale și valorile cromatice, aducând un plus de valoare emoțională…”.
Un poem vizual în alcătuirea căruia trebuie remarcată “îndrăzneala autorilor” și “preocuparea pentru redarea expresiei regizate sau spontane”, studiul și spontaneitatea fiind “cele două calități principale pentru expresivizarea imaginii”.
“Doi îngeri arhangheli”, pe care “necredința noastră îi face mai frumoși și mai tineri”
Comentând una din fotografiile prezentate, Constantin Ungureanu BOX s-a apropiat de sfârșitul expozeului său spunând că “povestea acestui poem vizual în discursul său plastic vrea să se încheie cumva cu enunțul unei morți regizate, un sfârșit tragic care nu va avea loc”. Un sfârșit a cărui compoziție “se desfășoară în crucea înscrisă într-un dreptunghi, unde liniile de fugă ale unei căi ferate duc spre nicăieri”.
“Dacă nu credeți în acești doi îngeri arhangheli – a încheiat el – vă rog să-i atingeți c-o strângere de mână și să-i priviți în ochi așa cum a făcut Toma Necredinciosul. Necredința lui a întărit existența Dragostei. Îmi asum responsabilitatea de a spune că și necredința noastră îi face mai frumoși și mai tineri”.
“Orice experiență este un câștig!”
Și dacă cei doi autori s-au limitat doar la a mulțumi celor care i-au susținut în realizarea acestei expoziții, precum și celor care au răspuns invitației de a participa la vernisaj, prof. Niculai Moroșan, din postura de dascăl și de diriginte al unuia dintre ei, a apreciat curajul celor doi tineri de a ieși în public și a catalogat expoziția (prima pentru Flavian Berar și cea de-a treia pentru Ada Mocanu) ca fiind o experiență. “Iar orice experiență – așa cum a subliniat el – este un câștig!”.
