Expoziția „Dascăl și Artist”



Expoziția „Dascăl și Artist”
Expoziția „Dascăl și Artist”

Expoziția intitulată „Dascăl și artist”, găzduită de Galeria de Artă Rădăuți, în perioada 19 aprilie – 30 aprilie a.c., este o expoziție de amploare a 24 de artiști care sunt totodată și profesori de arte vizuale în județul Suceava. Această deosebită expoziție întrunește atât pictură, cât și grafică, dar și sculptură.
Lucrările de artă trebuie văzute, înțelese și judecate printr-o concepție estetică complexă, luând în considerare convingerile artistice ale creatorilor. Cunoașterea artistică înseamnă un proces de descifrare a limbajului și de continuă descoperire prin efort și căutări proprii, iar artiștii care expun cu această ocazie sunt reale exemple de talent, devotament, atât față de artă, cât și față de profesiunea lor, cea de dascăl, în care își împărtășesc cu drag cunoștințele și experiențele elevilor lor.
Prin urmare, artista Mihaela Aneculăiesei ne sensibilizează cu o temă universală, cea a maternității. Mie personal mi-a atins cele mai delicate clape ale sufletului, mi-a trezit instinctul protector matern și m-a făcut să îmi aduc aminte de toate experiențele de început alături de fiul meu.
Sorin Baciu are o calitate deosebită, și anume că știe să rămână la propriile lui impresii și să nu facă nici un fel de concesii, astfel păstrând nealterată nota puternicei sale personalități. Arta și filosofia se întâlnesc apoteotic în viața și creațiile artistului, iar acest fapt realmente ne reține și ne mișcă atât la nivel cognitiv cât și la nivel spiritual. În tablourile sale el este angajat ca individ și totodată ca membru al unei societăți, ca reprezentant al unei epoci.
La Florin Batâr Rudu sentimentul imprimat lucrărilor de artă au un caracter individual, o structură formală și concretă. Grafica lui reprezintă cofrajul construcției tabloului, el construiește spațiul și definește esența structurii arhitecturale înfățișate pe pânză cu mult sârg și dibăcie.
Creația Roxanei Bliorțu nici nu răscolește și nici măcar potolește, dar făurește ceva ce farmecă prin simplitatea tematicii, prin sinceritatea exprimată, prin dezinvoltura emanată, prin însăși ființa exprimată în fiecare picătură de gest cromatic.
Artista Loredana Mihaela Ceică apare cu o dorință înfierbântată de a transpune abundența coloristică a motivelor tradiționale, a frumosului din natură, în maniera sa caracteristică. Acest tablou este un bun prilej de desfășurare a talentului său de colorist viu și luminos.
Pictorul Cătălin Alexandru Chifan acordă un constant interes pentru reprezentarea corpului uman, îndeosebi celui feminin, proiectat într-o lumină puternică iar reprezentările sunt diferite prin atitudine, cu această ocazie delectându-ne cu două portrete excepțional de expresive, ce emană acel erotism mult râvnit de orice femeie, acea senzualitate naturală, acea feminitate incitantă.
Fantezia artistei Ioana Ducra se sprijină pe beatitudinea naturii sale și de aceea întâlnim în compozițiile ei diverse intensități de colorit și de percepție, înfiripând un moment de corespondență în care este impetuos necesar un început de rafinament cu privitorul.

  • Fantezie, lumină, culoare

Fantezia îl poartă pe Emilian Adrian Găvrilean în lumea ideilor și a imaginilor pe care le zugrăvește ca o mărturie a celor întâmplate și văzute și nu se îndepărtează de la realitate, care rămâne pentru el cel mai loial izvor de inspirație, păstrând realmente ceva din materialitatea naturii.
Așa cum plăcut ne-a obișnuit, artistul Adrian Grosari ne aduce în prim-plan lucrări grafice, ce înfățișează lăcașe de cult, privite, firește, dintr-un unghi impropriu la o primă sesizare, dar atât de natural, încât parcă te teleportează involuntar în acel cadru.
Artista Loredana Horodincă este în plin și serios progres, iar pictura sa este întreprinsă în culori și forme de emoții și senzații vizuale. Artista duce o luptă înverșunată cu materia picturală, pe care a început să o stăpânească din ce în ce mai intim și mai viguros.
Paleta artistului Mihai Ignea este vioaie, suculentă, vibrantă, unde forma, lumina și culoarea se converg spre o artă sintetică, în care culoarea are rolul principal.
Lucrarea artistului Cătălin Luca reprezintă o concordanță perfectă între semnificatul conceput și semnificantul exprimat și se distinge dorința acestuia de a nu crea dubii în prelucrarea și înțelegerea mesajului său.
Artista Oana Miron supune figurile și obiectele acțiunii razelor soarelui. Ele ne apar polarizate de strălucirea puternică, sterilizate, purificate și descătușate de toate trăsăturile secundare.
Atât Alexandra Munteanu cât și Iulia Niță ne mărturisesc înclinarea către spiritual, către sensibilitatea ochilor sau intensitatea viziunilor lor, ne arată ardoarea sau rezerva, energia sau delicatețea, orgoliul sau umilința, pasiunea, tulburările sau pacea sufletului lor. Creațiile lor se desfată într-un înțeles superior, unde expresia durerii, a iubirii, a sacrificiului, adevărului și dreptății se ridică până la simbolizarea supremă.
Temperamentul artistei Florența Paveliuc se vădește mai cu seamă prin tehnică sa efervescentă și dinamică. Tehnica într-adevăr ajută la elaborarea formei sensibile a materiei, dacă este coordonată de dinamismul vieții personale și este în întregime dominată de impulsurile interioare, iar aici spiritul artistei se manifestă cu dezinvoltură și avânt.
Marina Pișta ne înseninează de această data cu 3 lucrări suave, delicate, impresionante prin simfonizarea picturală a ansamblului. Artista arată o putere mare de observație, răbdare și perseverență, adâncite de sentiment și de o deosebită sensibilitate pentru culoare și proporții, sinceritatea viziunii și mai ales năzuința de a descoperi limbajul artistic necesar pentru fiecare din temele alese.
Dorin Procș este un artist cu o personalitate definitiv fixată pe expresie și caracter, ce se reculege prin studiu și renunță voit la orice viziune extraordinară pe care îl prezintă natura în sine în favoarea aspectului obștesc general comun.
Ca pictor, Petronela Rusu apare cu o simțire aleasă, ceea ce se remarcă în coloritul delicat cu care își realizează pânzele, unde stăpânește organizarea obiectelor în spațiul compozițional, astfel oferind multă căldură.
În arta Cameliei Rusu Sadovei există un tip de inteligență a pasiunii, a pasiunii emancipate sub egida și controlul rațiunii, înnobilate și umanizate de aceasta. Artista redă lumea cu ajutorul unor mijloace receptive, în care finețea ochiului excelează și înglobează o semiotică poetică nouă ce desăvârșește sensibilul natural.
Maria Știrbu vibrează adânc în fața realității, fiindcă ochiul său subtil nu se oprește numai la aparențele fizice ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, în transcendental, pătrunzând în profunzimile lor spirituale și relevându-și astfel, sensul lor tulburător și etern.
Datorită curajului cu care artista Isabela Tabarcea distribuie lumina și culoarea, lucrearea ei provoacă iluzia unui fantastic irealist. Conturul desenat lărgește orizonturile suprafețelor largi de culoare, adesea fără umbre evidente, efectul fiind lăsat în voia coloritului cald, amplu, vivace și spontan.
Constantin Ungureanu Box ne cucerește cu viziunea amplă, cu simplicitatea solemnă și cu expresia adecvată și definitivă, cea a unui alchemist cu viziuni apocaliptice în esență. Urmărind claritatea construcției, artistul a evitat monotonia oferind un volum consistent și o formă abreviată în sensul că detaliul se topește cu forma esențială.
La Alexandru Zota suficiența tehnică este subordonată emoției estetice la capriciul năbădăios al penelului. Artistul nu este nici liric, nici înflăcărat, ci rămâne doar meditativ și ne încântă cu dezinvoltura cu care amestecă pasta densă ce îi oferă o formă concretă direct pe pânză.
Vedem noi că prin specificul ei, arta reprezintă acea modalitate de comunicare cu cel mai liber răspuns, cu cele mai multe posibilități de înțelegere și interpretare, unde artistul poate gândi într-un fel și simți într-altul. În general publicul, și chiar publicul cultivat, din păcate nu vede în artele plastice decât un agrement. El cugetă că rolul lor e de a înfrumuseța viața și nu de a o exprima, de a ne ajuta să o cunoaștem și să ne autoexaminăm.
(Delia Ioana Leizeriuc – critic de artă)



Recomandări

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile
Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile

Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii

Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii
Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară
Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară