25 martie – 4 mai 2025

Expoziția „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, marți, la Muzeul de Istorie Suceava



Expoziția „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, marți, la Muzeul de Istorie Suceava
Expoziția „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, marți, la Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul Național al Bucovinei, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, organizează, marți, 25 martie 2025, de la ora 14:00, expoziția „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, ce va fi inaugurată la Muzeul de Istorie Suceava. Expoziția pune în valoare donația făcută de artista Corina Chiriac, Muzeului Național de Istorie a României, în anul 2021, reunind documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generații, începând cu cele ale străbunicilor săi, Ioana și Nichita Nestorescu, ale fiicei lor, Lucreția Nestorescu, căsătorită cu Gheorghe Chiriac, caligraf, desenator, pictor și tipograf cu firmă la București – părinții lui Mircea Chiriac, tatăl Corinei Chiriac. Printre exponate se numără desene ale lui Gheorghe Chiriac, printre care și Stema României Întregite.
Selecția cuprinde, de asemenea, documente ale bunicilor materni: pașaportul lui Hovelia Calaigian, datat 1916, precum și diploma de liceu a soției acestuia, Paris, născută Madirghian, refugiați armeni în România; tablouri de familie din orașul natal Adabazar (acum Adapazarı, Turcia); fotografii de epocă, reprezentând-o pe Hasmig Calaigian, mătușa artistei, căsătorită cu Mampre Biberian, în anul 1926.
O serie de portrete de familie completează expoziția, alături de portretele de atelier și rochiile purtate de Corina Chiriac, de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii: de la rochia interbelică modificată de Corina Chiriac și purtată la festivalurile de la Dresda, Republica Democrată Germană (1975), și „Bratislavska Lyra”, Cehoslovacia (1976), și în turneele din R.D.G., Polonia și Cehoslovacia, la rochia de paiete argintii sau rochia „cu harpă”, realizată pentru emisiunea „Eu sunt Corina”, regizată de Tudor Vornicu în 1979, emisiune premiată la Festivalul Internațional al filmelor de televiziune de la Montreux, Elveția, 1979, până la rochiile purtate în Statele Unite ale Americii, în perioada 1988-1994, și cea purtată în 2019, la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov. Expoziția este deschisă la Muzeul de Istorie Suceava în perioada 25 martie – 4 mai 2025.

  • 58 de discuri-compilații, apărute la Electrecord

Născută pe 26 octombrie 1949, la București, într-o familie de muzicieni, Corina Chiriaca urmat Școala de Muzică, apoi Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa actorie Constantin Moruzan – Mihai Mereuță (1967-1972). După un premiu de popularitate, cucerit în 1965, în competiția „Debuturi”, organizată de Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” București, devine cunoscută publicului larg prin participarea la concursul TV „Steaua fără nume”. Activitatea sa artistică a cunoscut ulterior un ritm altert, cu numeroase concerte, turnee și înregistrări, în perioada 1970-1988 numele său regăsindu-se pe 58 de discuri-compilații, apărute la Electrecord.



Recomandări

Cea mai mare camee din lume, realizată de artistul german Andreas Roth, expusă la Muzeul de Istorie Suceava

La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis vineri, 30 mai 2025, expoziția „Biblia în camee”, a artistului german Andreas Roth
La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis vineri, 30 mai 2025, expoziția „Biblia în camee”, a artistului german Andreas Roth