Galeria de Artă din Rădăuți

Expoziția „Bucovina în artele vizuale contemporane”

Expoziția Bucovina în artele vizuale contemporane
Expoziția Bucovina în artele vizuale contemporane

La Galeria de Artă din Rădăuți a avut loc săptămâna trecută vernisajul expoziției cu genericul „Bucovina în artele vizuale contemporane”, care reunește o selecție a lucrărilor realizate în taberele de creație „Lumina Nordului” (ediția a IX-a) și „Bucovina în artele vizuale contemporane” (ediția I), activități organizate în vara acestui an, sub egida Consiliului Județean Suceava, de Centrul Cultural Bucovina, prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și Școala de Arte „Ion Irimescu”.
„O adevărată școală românească a peisajului”
Expoziția, care etalează lucrări de pictură și artă fotografică din cele două tabere care au reunit artiști din mai multe județe ale țării, a fost prezentată de artiștii plastici Mihai Pânzaru PIM și Constantin Ungureanu BOX.
Dacă Mihai Pânzaru PIM și Ion Băițan, directorul Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, au salutat evenimentul în numele organizatorilor manifestării, artistul plastic Constantin Ungureanu BOX (care a fost coordonatorul uneia dintre taberele circumscrise evenimentului) a subliniat faptul că artiștii participanți promovează „o adevărată școală românească a peisajului”.
Ca unul dintre diriguitorii și observatorii celor două activități estivale, Constantin Ungureanu BOX a remarcat „bucuria de a desena” a artiștilor participanți („care rămân credincioși vizualului”), „calitatea lucrărilor” („care se situează la nivel profesionist”) și „unitatea relativă a temelor și ideilor”.
Pledoarie pentru un muzeu al artei din Bucovina, care „să salveze patrimoniul artistic al zonei”
Pictorul rădăuțean Dimitrie Savu, un mărturisitor care concentrează în opera sa, așa cum a spus scriitorul Ion Drăgușanul, „două secole de pictură bucovineană” (care, deși se află la vârstă octogenară, a expus în premieră la Suceava doar cu o săptămână în urmă, în cadrul manifestării cu genericul „Sărbătorile Memoriei”), i-a îndemnat cu precădere pe tineri „să muncească, dacă au harul și darul picturii”, spunându-le că „subiectele se găsesc la tot pasul”.
Scriitorul Ion Drăgușanul, care, împreună cu Mihai Pânzaru PIM, a conturat proiectul unei galerii mobile și a lansat public ideea organizării unui muzeu al artei din Bucovina, care „să salveze patrimoniul artistic al zonei”, a pus accentul pe „bătălia” care se duce în viața artistică și spirituală și a apreciat tablourile etalate în expoziție, cu o subliniere aparte pentru lucrarea realizată de tânărul Ciprian Andrei Nicolăică, intitulată „Moartea pădurilor”.
Fotografiile – ca „strigăt de jurnalism”, și volumul „Efigii în filigran” – cu subtitlul „Acorduri afective”
Artistul fotograf Corneliu Cîrdeiu, care (ca participant în tabăra din această vară alături de fotografii rădăuțeni Marian Moraru și Alex Seraia) a mulțumit și i-a felicitat pe organizatori pentru că s-au gândit ca „tabăra să poposească la Rădăuți” (unde există un nucleu de „talentați artiști fotografi”), s-a referit la dreptul de proprietate asupra imaginii, precum și la fotografiile (ca „strigăt de jurnalism”) care surprind secvențe deosebite de viață cotidiană.
Cu prilejul vernisării acestei expoziții (care se află pe simeze din data de 10 noiembrie) a fost prezentat (de prof. Roman Istrati) și oferit tuturor participanților la eveniment cel de-al III-lea volum al lucrării „Efigii în filigran” (cu subtitlul „Acorduri afective”), lucrare editată de Centrul Cultural Bucovina, dedicată artelor plastice din arealul bucovinean.

Expoziția Bucovina în artele vizuale contemporane
Expoziția Bucovina în artele vizuale contemporane
Participanți la vernisaj

Recomandări

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”