Uniunea Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România – Filiala Suceava organizează vineri, 20 aprilie a.c., la ora 16:00, la Muzeul Bucovinei (Muzeul de Istorie Suceava) vernisajul expoziției retrospective „Arh. Nicolae Munteanu 70”.
Expoziția cu caracter retrospectiv, care poposește la Suceava după ce a fost prezentată la București și Iași, cuprinde 50 de planșe cu schițe, desene și fotografii ale unor clădiri/ansambluri arhitectonice, proiectate și realizate de arhitectul Nicolae Munteanu, reprezentând un bilanț la împlinirea vârstei de 70 de ani și 45 de ani de activitate.
Arh. Nicolae Munteanu a conceput în îndelungata sa carieră peste o sută de proiecte, care, în cea mai mare parte, și-au găsit împlinirea în județele Iași, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brașov, Bacău, Suceava, Neamț, dar și în Republica Moldova, Suedia și Canada.
Exponatele reflectă efortul de a găsi soluții viabile în activitatea de proiectare într-o perioadă în care libertatea de creație era îngrădită și cenzurată. Nicolae Munteanu s-a numărat printre arhitecții care, prin lucrările realizate, au reușit să se sustragă uniformizării arhitecturale conturându-și, uneori cu mijloace simple, artizanale, o exprimare personală.
Materialul expus este organizat tematic: locuințe, obiective social-culturale, arhitectură sacră, restaurări, lucrări în domeniul feroviar, loisir, sistematizare.